Noi decese, numarul total a ajuns la 220. Un barbat a fost infectat de cei care nu au respectat conditiile de izolare

news

Alte cinci persoane infectate cu noul coronavirus au murit, numarul celor decedati din aceasta cauza ajungand la 220, informeaza, miercuri, Grupul de Comunicare Strategica.

Este vorba de cinci barbati cu varste cuprinse intre 35 si 85 de ani.

* Barbat, 35 de ani, din Bucuresti. Internat la Spitalul COVID – Colentina pe 31 martie prin transfer de la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, in coma si suport ventilator, cu modificari observate prin imagistica medicala la nivel pulmonar. Conditii medicale preexistente: boala renala. Confirmat pe 30 martie, decedat pe 2 aprilie.

* Barbat, 51 de ani, din judetul Bistrita-Nasaud. Internat in Spitalul Judetean de Urgenta Bistrita, Sectia boli infectioase, pe 31 martie si transferat pe 5 aprilie in Sectia ATI cu insuficienta respiratorie acuta, unde a fost intubat. Confirmat pe 1 aprilie. A avut contact cu persoane din comunitate care nu au respectat conditiile de izolare la intoarcerea in tara. Decedat pe 7 aprilie.

* Barbat, 58 de ani, din judetul Arad. Internat in Sectia boli infectioase adulti a Spitalul Judetean de Urgenta Arad pe 4 aprilie si transferat pe 5 aprilie in Sectia ATI cu bronho-pneumonie, insuficienta respiratorie acuta. Confirmat pe 5 aprilie, decedat pe 7 aprilie.

* Barbat, 61 de ani, din judetul Sibiu. Internat in Sectia ATI a Spitalului Judetean de Urgenta Sibiu pe 26 martie prin transfer de la Spitalul de Pneumoftiziologie, unde fusese internat pe 24 martie. Conditii medicale preexistente: diabet zaharat, psoriazis. Confirmat pe 27 martie, decedat pe 7 aprilie.

* Barbat, 85 ani, din judetul Suceava. Internat in Spitalul Judetean de Urgenta Suceava pe 16 martie. Conditii medicale preexistente: Parkinson, glaucom. Recoltat pentru COVID-19 pe 25 martie, rezultat pozitiv pe 31 martie, decedat pe 3 aprilie.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: