Noi masuri contra imigrantilor: Macedonia instaleaza inca un GARD la granita cu Grecia

news

Armata macedoneana a inceput luni sa ridice un al doilea gard la frontiera cu Grecia, pentru a consolida astfel masurile de securitate menite sa impiedice migrantii sa traverseze granita in mod necontrolat, relateaza agentia EFE, citata de Agerpres.

Aflata pe ‘ruta Balcanilor’, parcursa de migrantii veniti mai ales din Orientul Mijlociu si care doresc sa ajunga in vestul Europei, Macedonia permite din luna noiembrie numai intrarea migrantilor proveniti din Siria, Irak sau Afganistan, singurii care au sanse reale sa primeasca azil in statele occidentale. De atunci, armata macedoneana a oprit circa 20.000 de treceri ilegale ale granitei, dintre care aproximativ 4.000 s-au inregistrat in ianuarie.

Conform unui purtator de cuvant al Ministerul macedonean al Apararii, noul gard va avea o lungime de cel putin 20 de kilometri. Dar mass-media locala afirma ca de fapt vor fi circa 37 de kilometri, iar acest gard va fi amplasat paralel cu cel deja existent, la circa cinci metri in spatele acestuia.

Astfel, granita va fi aparata de doua garduri, cu un mic tunel de trecere la intalnirea dintre ele, und eva functiona un centru de inregistrare, scrie agentia de presa BGNES.

Conform Ministerului macedonean de Externe, de la inceputul anului, 60.000 de refugiati au trecut in Macedonia din Grecia. Sambata, la un punct de granita, au sosit 69 de autobuze cu refugiati, din Grecia.

In zilele urmatoare, se asteapta o crestere semnificativa a numarului de refugiati, din cauza incetarii grevei marinarilor greci. Ministrul macedonean de Externe a amintit ca mai multe tari din regiune – Ungaria, Cehia, Slovacia, Croatia si Serbia – au promis ajutor Macedoniei la centrul de inregistrare.

„Cel mai important este ca vom reusi sa-i inregistram pe refugiati, in loc ca acestia sa intre ilegal in tara”, a spus ministrul de Externe. Anul trecut, in Macedonia au sosit 700.000 de refugiati din Grecia. Toti au ajuns in autobuze puse la dispozitie de statul grec.

Autoritatile de la Skopje au decis saptamana trecuta sa nu mai permita intrarea in tara nici a migrantilor care nu au pasaport, chiar daca sunt sirieni, irakieni ori afgani. Insa au existat numeroase cazuri in care migrantii au prezentat pasapoarte false, iar aceasta masura i-ar putea determina pe si mai multi sa recurga la astfel de procedee.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: