Noi masuri de relaxare in Brasov si Timisoara. Cele doua orase au intrat in scenariul verde

news

Primarul Brasovului, Allen Coliban, a anuntat ca de duminica intra in vigoare noi masuri de relaxare dupa ce incidenta virusului a scazut la 1,44%. Masuri similare vor fi luate si la Timisoara.

„Dupa miezul noptii, in urma hotararii Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta (CJSU) de astazi, in Municipiul Brasov se aplica noi masuri. Sunt masuri de relaxare a restrictiilor, dupa mai bine de 40 de zile in care evolutia incidentei a fost una descendenta.

Brasovenii au dat din nou dovada ca sunt cetateni responsabili si le multumesc pentru asta. Prin aceasta responsabitate, prin respectarea restrictiilor impuse si, evident, prin vaccinare, ajutam la salvarea de vieti, la protejarea celor din jur, la repornirea economiei, ajutam sectorul HoReCa dar si celelalte sectoare economice lovite de pandemie.

Incepand cu 9 Mai ora 00:00, restaurantele, cafenelele si hotelurile vor avea posiblitatea de a functiona in interior la o capacitate de 50%. Tot la capacitate de 50% vot functiona si institutiile de cultura, salile de cinema si cele de jocuri de noroc.

In perioada 8-9 mai se ridica restrictia de circulatie dintre orele 22:00-05:00, pentru facilitarea deplasarii si participarea la sarbatoarea religioasa specifica lunii Ramazan.

Maine, in Piata Sf. Ioan va avea loc al doilea eveniment din maratonul ‘Liber la Viata’. Va asteptam, vaccinarea este la liber cu ser Pfizer si, in plus, puteti participa la targul de turism organizat special cu aceasta ocazie”, a anuntat Coliban, sambata.

Si presedintele Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta (CJSU) Timis, prefectul Zoltan Nemeth, a anuntat sambata ca municipiul Timisoara a ajuns in scenariul verde, avand raportata o rata de infectare COVID-19 de 1,40 la mia de locuitori.

Noile masuri se aplica de duminica, 9 mai.

„Scaderea raportata coincide cu expirarea perioadei de 14 zile, la care urmau sa fie reevaluate masurile pe Timisoara, iar cu aceasta ocazie, municipiul Timisoara iese de pe anexele cu restrictii suplimentare, fiind aplicabile restrictiile generale aplicabile din HG nr. 432/2021”, a explicat prefectul Zoltan Nemeth.

Potrivit acestuia, de duminica, in municipiul Timisoara este permisa activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfasoara activitati de preparare, comercializare si consum al produselor alimentare si/sau bauturilor alcoolice si nealcoolice, de tipul restaurantelor si cafenelelor, in interiorul cladirilor este permisa, fara a depasi 50% din capacitatea maxima a spatiului (fata de capacitatea de 30% permisa in ultimele doua saptamani).

Sunt permise, de asemenea, activitatea restaurantelor si a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unitati de cazare, fara a depasi 50% din capacitatea maxima a spatiului; activitatea cu publicul a operatorilor economici licentiati in domeniul jocurilor de noroc, fara a depasi 50% din capacitatea maxima a spatiului.

Activitatea salilor de jocuri este in continuare restrictionata, indiferent de rata de infectare, conform art. 10 pct. 1 din HG nr. 432/2021.

Organizarea si desfasurarea activitatii in cadrul cinematografelor, institutiilor de spectacole si/sau concerte sunt permise cu participarea publicului pana la 50% din capacitatea maxima a spatiului, in conditiile stabilite prin ordinul comun al ministrului Culturii si al Sanatatii.

Spectacolele de tipul drive-in sunt permise numai daca ocupantii unui autovehicul sunt membrii aceleiasi familii sau reprezinta grupuri de pana la trei persoane.

Organizarea si desfasurarea in aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice si private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 300 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanta de minimum 2 metri unul fata de celalalt, precum si cu purtarea mastii de protectie.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: