DIICOT a anuntat joi efectuarea de noi perchezitii intr-un dosar de tradare. Gruparea, aflata in contact cu forte din Rusia, urmarea sa dea o lovitura de stat. Un general in rezerva, Radu Theodoru, este suspect in acest caz. Sase persoane au fost retinute, patru dintre acestea urmand sa fie propuse pentru arestare. Organizatia vizata de DIICOT are numele de „Comandamentul ‘Vlad Tepes'”.
Surse judiciare au precizat pentru aktual24.ro ca cei doi diplomati rusi care au primit miercuri ordin de expulzare din Romania sunt implicati in acest caz.
Membrii gruparii „s-au deplasat la Moscova, unde au intrat in contact cu persoane dispuse sa sprijine demersurile organizatiei cu privire la preluarea puterii de stat in Romania”, acuza procurorii.
„Inculpatii au intreprins demersuri pentru realizarea unor negocieri cu factorii politico-militari externi privind retragerea Romaniei din alianta militara la care este parte, inlaturarea actualei ordini constitutionale, desfiintarea partidelor politice, instalarea unui nou Guvern format din membrii organizatiei ce vor ocupa functii de ministri, inlaturarea tuturor angajatilor din institutiile statului, adoptarea unei noi constitutii, schimbarea numelui tarii, a drapelului si imnului”, subliniaza procurorii.
„La data de 5 martie 2025, procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Structura Centrala au dispus retinerea a 6 inculpati, cercetati pentru savarsirea infractiunilor de constituirea unui grup infractional organizat si tradare.
Din probatoriul administrat in cauza a reiesit faptul ca, incepand cu anul 2023, cinci dintre inculpati impreuna cu un suspect au constituit un grup infractional organizat in scopul de a stirbi suveranitatea si independenta statului roman prin subminarea politica si a capacitatii de aparare a tarii. Incepand cu anul 2024, la gruparea de criminalitate organizata a aderat un alt inculpat, toti membrii desfasurand actiuni continue, constiente, publice sau conspirate in vederea indeplinirii scopului propus. De asemenea, membrii grupului infractional au intrat, in mod repetat, in legatura cu agenti ai unei puteri straine, aflati atat pe teritoriul Romaniei, cat si al Federatiei Ruse.
Gruparea de criminalitate organizata s-a constituit sub paravanul unei organizatii si s-a dezvoltat pe tipul unei structuri de tip militar, cu esaloane de conducere (stat major) si personal de executie, reprezentata prin imaginea suspectului cercetat in cauza, general maior in retragere.
Cercetarile efectuate au relevat ca membrii grupului infractional organizat, prin intermediul unor platforme online, au recrutat adepti si au publicat materiale video ( notificari adresate autoritatilor statului roman, organizatiilor nationale si internationale).
De asemenea, inculpatii au intreprins demersuri pentru realizarea unor negocieri cu factorii politico-militari externi privind retragerea Romaniei din alianta militara la care este parte, inlaturarea actualei ordini constitutionale, desfiintarea partidelor politice, instalarea unui nou Guvern format din membrii organizatiei ce vor ocupa functii de ministri, inlaturarea tuturor angajatilor din institutiile statului, adoptarea unei noi constitutii, schimbarea numelui tarii, a drapelului si imnului.
Totodata, pe parcursul lunii ianuarie, doi dintre inculpati s-au deplasat la Moscova, unde au intrat in contact cu persoane dispuse sa sprijine demersurile organizatiei cu privire la preluarea puterii de stat in Romania.
In cursul zilei de 05.03.2025 au fost puse in aplicare 8 mandate de perchezitie domiciliara pe raza municipiului Bucuresti si a judetelor Ilfov, Giurgiu si Maramures, fiind identificate si ridicate mai multe mijloace de proba.
Astazi, urmeaza sa fie sesizat judecatorul de drepturi si libertati din cadrul Curtii de Apel Bucuresti cu propunerea de arestare preventiva a 4 din inculpati si arest la domiciliu pentru alti doi 2 inculpati.
Cercetarile vizand suspectul in cauza sunt continuate fara a fi dispuse masuri preventive.
Activitatile judiciare au fost realizate impreuna cu politistii Directiei de Combatere a Criminalitatii Organizate, cu sprijinul ofiterilor Directiei Contrainformatii si Securitate Militara din Directia Generala de Informatii a Apararii, ai Serviciului Roman de Informatii si ai Directiei Generale de Protectie Interna din Ministerul Afacerilor Interne.
Precizam ca pe intreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiaza de drepturile si garantiile procesuale prevazute de Codul de procedura penala, precum si de prezumtia de nevinovatie”, a precizat DIICOT.
O apropiata generalului a confirmat perchezitiile. Generalul nu a fost retinut.
„Astazi, 5 martie 2025, la ora 7:45 , trei angajati DIICOT avand mandat de perchezitie, au descins la resedinta tatalui meu, generalul maior( rtr) veteran de razboi Radu Theodoru. Voi reveni cu filmarea facuta ulterior descinderii in care generalul raspunde intrebarilor mele”, a transmis Voica Theodoru.

Printre cei retinuti se afla Stefan Mateescu, Dinu Adrian Robertin, Lupu Raul Mihai, Atitiene Georgica Cristian si Sofran Radu Pompiliu.
Iata ce tip de masaje transmitea gruparea, vorbind despre „satane planetare” si „satana din varful BOR”.