„O dronă Geran folosită de Federaţia Rusă în atacurile asupra Ucrainei a pătruns în spaţiul aerian al României sâmbătă, 13 septembrie, la ora 18.05 şi a fost interceptată de două aeronave de luptă F-16, care executau o misiune de patrulare aeriană în nordul Dobrogei. Drona a orbitat pentru aproximativ 50 de minute, de la nord-est de Chilia Veche spre sud-vest de Izmail, şi a părăsit spaţiul aerian naţional în dreptul localităţii Pardina, îndreptându-se către Ucraina”, au transmis reprezentanţii MApN.
Potrivit ministerului, aeronavele românești au avut contact vizual și radar intermitent cu drona, urmărind-o în permanență.
„Piloţii au primit autorizarea de a doborî ţinta, însă în momentele în care au avut contact direct, au evaluat riscurile colaterale şi au decis să nu deschidă focul”, a precizat MApN.
În sprijinul avioanelor F-16 românești au intervenit și aliații germani, aflați la baza aeriană Mihail Kogălniceanu, cu două aeronave Eurofighter Typhoon. „Aceștia au monitorizat zona până la ora 21.30”, se arată în comunicat.
Ministerul Apărării condamnă incidentul și atrage atenția asupra pericolului generat de aceste acțiuni.
„Ministerul Apărării Naţionale condamnă ferm acţiunile iresponsabile ale Federaţiei Ruse şi subliniază că acestea reprezintă o nouă provocare la adresa securităţii regionale şi a stabilităţii în zona Mării Negre. Astfel de incidente demonstrează lipsa de respect a Federaţiei Ruse faţă de normele de drept internaţional şi pun în pericol nu doar siguranţa cetăţenilor români, ci şi securitatea colectivă a NATO”, au transmis oficialii MApN.
„România rămâne ferm angajată în îndeplinirea obligaţiilor sale ca stat membru al Alianţei şi va continua să colaboreze strâns cu partenerii şi aliaţii pentru monitorizarea şi apărarea spaţiului aerian naţional”, a adăugat ministerul.
Oficialii dau asigurări că „toate măsurile necesare pentru garantarea securităţii naţionale sunt aplicate permanent, iar structurile de apărare sunt pregătite să răspundă prompt oricărei situaţii similare”.