Se anunta noi proteste de amploare, cele mai importante dupa momentul OUG13: „Daca vor forta demisia lui Kovesi si a lui Lazar, vom fi mai mult de 600.000 in strada”

news

Se anunta proteste de amploare in Bucuresti si in tara. De aceasta data, oamenii anunta ca ies in strada in semn de sustinere pentru sefa DNA, Laura Codruta Kovesi, si pentru procurorul general, Augustin Lazar.

Miercuri, ministrul Justitiei Tudorel Toader va anunta rezultatul evaluarii in ceea ce ii priveste pe Kovesi si Lazar. Daca PSD-ALDE va incerca sa forteze demisia celor doi, protestatarii anunta ca vor iesi in numar mare in strada.

„MIERCURI, 29 Martie SUNTEM TOATA ZIUA CU OCHII PE EI!

Dupa 56 de zile in strada, miercuri urmeaza runda doi. Pana acum am rezistat, acum e timpul sa luptam din nou!

Va incurajam sa dati share masiv la event, deoarece s-ar putea sa fie cel mai important protest de la momentul OUG 13!

Ministrul Justitiei va comunica rezultatele evaluarii sale cu privire la activitatea sefei DNA, Codruta Kovesi si a Procurorului General, domnul Augustin Lazar. Daca vor incerca sa forteze demisia acestora, de data asta vom fi mai mult de 600 000 ca sa le fie clar, odata pentru totdeauna, ca statul de drept si respectarea legii nu sunt valori negociabile. Societatea civila nu va tolera niciodata un atac la independenta Justitiei. Nu suntem Rusia si nu vom lasa o mana de hoti sa isi faca de cap cu Romania! Au fost votati sa guverneze, nu sa fure!

Luni, sefa DNA a fost la Ministerul Justitiei, chemata la explicatii de catre ministrul Tudorel Toader. Da, acel ministru care a sustinut la Parlamentul European zilele trecute ca nu continutul OUG13 a fost motivul pentru care 600 000 de oameni au iesit in strada, ci ora la care a fost data ordonanta”, se arata in descrierea evenimentului.

Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a anuntat luni dimineata ca a prelungit pana miercuri termenul pana la care va prezenta evaluarea in privinta procurorului general si a sefei DNA.

„Miercuri voi organiza o conferinta de presa si va voi da toate amanuntele”, a declarat Toader, in contextul in care termenul de doua saptamani – in care a anuntase ca va publica evaluarile pentru procurorul sef al DNA, Laura Codruta Kovesi si procurorul general, Augustin Lazar – a expirat luni.

Toader a anuntat, pe 12 martie, ca va discuta cu procurorul general Augustin Lazar si, separat, cu procurorul general al DNA, Laura Codruta Kovesi, despre ancheta privind OUG 13, considerand ca s-a incalcat legea, conform deciziei Curtii Constitutionale, si a dat de inteles ca nu exclude nici varianta ca „cei doi sa demisioneze pana atunci”.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: