Noi restrictii severe in Oslo, capitala Norvegiei. Tulpina engleza devine o amenintare tot mai mare

externe

In capitala Norvegiei Oslo vor fi reimpuse mai multe masuri de semi-izolare, intre care inchiderea restaurantelor si a magazinelor neesentiale, in fata cresterii cazurilor legate de tulpina engleza, a anuntat duminica primarul capitalei norvegiene, relateaza AFP, citata de Agerpres.

Masurile, care se aplica de marti pana cel putin la 15 martie dar vizeaza pentru moment doar municipalitatea Oslo, includ si o recomandare pentru evitarea intalnirilor si a vizitelor la domiciliu, precum si noi restrictii in licee.

In cadrul unei conferinte de presa, primarul din Oslo, Raymond Johansen, le-a cerut locuitorilor sa faca acest nou efort. ”Stiu ca cer mult”, a spus el, descriind situatia drept o ”izolare sociala” pentru a reduce nivelul de contagiune.

In plus fata de masurile in vigoare in Norvegia, Oslo a aplicat deja o semi-izolare la sfarsitul lunii ianuarie dupa detectarea unui focar al tulpinii engleze intr-o localitate vecina, dar masurile au fost ridicate.

Tulpina engleza reprezinta de acum mai mult de 50% din cazurile depistate, potrivit autoritatilor locale.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: