Noi tensiuni EXPLOZIVE in Golf. Iran a CAPTURAT 10 militari SUA. Portavionul Harry S. Truman a inceput manevre „provocatoare”

externe

Fortele armate din Iran au capturat 10 militari americani care ar fi patruns in apele teritoriale ale tarii pe doua vase. Acestia sunt retinuti pentru interogatorii. Portavionul american Harry S. Truman, aflat in zona, a inceput manevre pe care iranienii le-au catalogat ca „provocatoare si neprofesioniste”.

Gardienii Revolutiei, armata de elita a regimului islamic, a confirmat miercuri interceptarea a doua nave de razboi americane, cu 10 marinari la bord, care au intrat in apele teritoriale iraniene din Golful Persic.

„Cele doua nave de razboi americane cu 10 marinari inarmati care au intrat in apele teritoriale iraniene marti la orele 16.30 (13.00 GMT) in imprejurimile insulei Farsi au fost interceptate de unitati de razboi ale fortelor navale ale Gardienilor Revolutiei si au fost aduse pe insula”, afirma comunicatul care a adaugat ca marinarii „sunt teferi si nevatamati”.

Comunicatul Gardienilor Revolutiei a informat ca „cei zece marinari — noua barbati si o femeie — au fost dusi intr-un loc sigur” si ca in momentul interceptarii lor portavionul american USS Truman si portavionul francez Charles de Gaulle se aflau in zona, insa „in apele internationale”.

Potrivit agentiei de presa Fars, cele doua nave de razboi americane au patruns „doi kilometri in interiorul apelor teritoriale iraniene, iar aparatele lor GPS confirma acest lucru”.

Gardienii Revolutiei au mai precizat ca, dupa arestarea marinarilor americani de catre Iran, portavionul american USS Truman a actionat in mod ‘provocator si neprofesionist’ timp de 40 de minute prin realizarea unor manevre in Golful Persic.

Gardienii Revolutiei au adaugat ca informatiile privind eliberarea marinarilor americani sunt simple speculatii.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: