Noile drone spectaculoase ale Ucrainei: ”Lovim acolo unde nu se aşteaptă”

Ucraina a accelerat dezvoltarea unui nou tip de armament: drone de lovire la distanţă medie (aşa-numitele „middle-strikes”), capabile să zboare ținte aflate la zeci sau chiar sute de kilometri, păstrând legătura în timp real cu operatorul şi purtând focoase de până la 100 kg, anunță presa din Ucraina. Scopul: a reproduce parţial „efectul HIMARS” — adică lovit ţinte de mare valoare în adâncimea teritoriului ocupat: posturi de comandă, noduri logistice, sisteme EW/ELINT şi antiaeriene.

Spre deosebire de dronele cu rază lungă ghidate exclusiv pe GPS, dronele cu rază medie menţin o conexiune live cu operatorul, putând fi dirijate vizual şi putând confirma impactul. Pentru a funcţiona în condiţiile dificile ale frontului, ele trebuie să aibă module de ghidare terminală, comunicaţii multiple şi sisteme de navigaţie robuste. Crearea unui canal de comunicaţii stabil la distanţe peste 30 km a fost una dintre principalele provocări pentru dezvoltatori, arată Pravda Ukraine.

Mai multă muncă pentru înarmare. Germania solicită o săptămână de lucru de șase zile în sectorul apărării

Vor recurge la opțiunea nucleară? Trântirea guvernului Bolojan de PSD și AUR pentru salvarea lui Savonea, scenariu discutat în culisele politicii

Ţintele prioritare posturi de comandă, huburi logistice, sisteme EW/ELINT şi radar/antiaeriene. „Forţele ruse din zona de lovire sunt bine camuflate şi dispersate. O dronă de lovire la distanţă medie ne permite să lovim acolo unde nu se aşteaptă şi acolo unde sunt concentraţi”, a declarat pentru Oboronka un reprezentant anonim al unui mare producător ucrainean de drone.

Combinarea cu drone de recunoaştere — Shark sau Leleka — este frecventă: acestea oferă informaţii detaliate înainte de lansare, iar atacurile sunt adesea însoţite de pachete de drone pentru a depăşi bruiajele şi interceptoarele ruseşti. Operatorii trebuie însă să zboare mai jos pentru a evita detectarea, ceea ce creşte riscul pierderii legăturii.

Modele şi utilizare

Primele rapoarte despre dronele medii au apărut în 2023; operatori importanţi au fost DIU (Informaţii de Apărare), Forţele pentru Operaţiuni Speciale şi SBU. În toamnă 2024 producţia şi atenţia statului s-au intensificat, iar „aproape 400” de astfel de UAV-uri au fost folosite în aprilie-mai 2025, potrivit lui Vadym Sukharevskyi (fost comandant al Forţelor pentru Sisteme fără Pilot).

Printre modele utilizate se numără Rubaka (Slasher), Khaki-20, Bulava (Mace), RAM-2X şi variantele convertite FP-2 (din FP-1). Unele modele pot atinge până la 200 km şi purta focoase uşoare; FP-2 poate transporta focos de până la 100 kg şi este folosit pentru ţinte mari sau fortificate.

Se folosesc şi loitering munitions precum Peklo şi Bars, precum şi drone străine (Phoenix Ghost, Dagger, Disruptor, Outlaw G2), despre care se cunosc puţine detalii publice.

Rusia răspunde şi ea: Lancet (kamikaze), Italmas, KUB-2 şi Izdeliye-53 sunt dezvoltate de Moscova de ani buni; în 2025 au apărut şi seria-„Ъ” Shahed cu comandă radio, folosite eficient, de exemplu, împotriva căilor ferate. Strategia rusă tinde spre „la grămadă” în timp ce Ucraina mizează pe soluţii tehnologice „chirurgucale”, concepute să doboare ţinte cu câteva drone, din lipsă de resurse.

Probleme de producţie şi finanţare

Deşi industria ucraineană a învăţat să producă drone cu rază medie, capacitatea de a satisface cererea rămâne insuficientă. Problemele includ: coordonarea achiziţiilor de stat, lipsa contractelor coerente, standardizarea focoaselor şi necesitatea unei producţii la scară mare. Unele companii au oferit echipamente gratuit unor unităţi specializate pentru antrenament, iar finanţarea a venit uneori din ţări partenere.

Brave1, un cluster de apărare ucrainean, a creat un program de granturi prioritare pentru a sprijini producţia de drone de acest tip, punând accent pe cost şi scalabilitate. Totuşi, pe piaţă au apărut circa 50 de producători de focoase UAV şi peste 250 de tipuri codificate, dar distribuţia rămâne fragmentară, iar multe drone doborâte poartă focoase adaptate din muniţie sovietică recuperată.

Necesitatea de a scala producţia este esenţială: „Dacă putem produce măcar 1.000 de fuselaje pe lună, iar 10 echipe le folosesc sistematic, asta ar putea slăbi semnificativ logistica rusă”, a concluzionat un membru al forţelor armate, citat în raportul Oboronka.

Principalul dușman al dronelor cu rază medie rămân bruiajele, reţeaua de apărare electronică şi dronele interceptoare ruseşti. Soluţii tehnice propuse includ antene CRPA (controlled reception pattern antennas) pentru menţinerea legăturii, sisteme auxiliare de comunicaţii şi integrarea de redundanţe de control. Pe plan tactic, zborul la altitudini ultra-joase poate reduce vizibilitatea, dar impune comunicaţii mai performante.

Perspective şi obiective strategice

Comandamentul Forțelor pentru Sisteme fără Pilot urmărește extinderea acoperirii frontului pe trei niveluri: tactic, operațional și strategic. Obiectivul ambițios este de a extinde „zona de eliminare”,  integrând drone medii în format sistemic, alături de recunoaştere, interceptoare şi măsuri EW/EP.

Până atunci, dronele cu rază medie rămân un instrument „chirurgical”, folosit pentru lovituri punctual costisitoare, dar cu potențialul de a reduce presiunea asupra liniei întâi dacă producția poate fi realizată în masă.