Rusia priveste cu furie: SUA stocheaza tancuri noi in PESTERILE din Norvegia

news

Marina militara a SUA stocheaza tancuri noi, elemente de artilerie si echipamente militare in pesterile din Norvegia, pe care le folosea ca depozite de armament si in perioada Razboiului Rece.

Astfel, armata SUA isi intensifica prezenta in apropierea granitei NATO-Rusia. Conform unei declaratii a Marinei, aceasta a inceput sa foloseasca pesterile norvegiene in 1981, aici fiind stocat echipament militar necesar interventiilor navelor militare.

Atunci cand tensiunile Razboiului Rece s-au diminuat, Marina militara americana a transferat costurile de intretinere catre Norvegia, conform lui Magnus Nordenman, directorul Transatlantic Security Initiative de la Consiliul Atlantic.

Cum Rusia a devenit din nou activa si agresiva in regiune, complexul rupestru se afla din nou in atentia militarilor SUA. Nordenman a declarat pentru CNN ca pesterile contin echipament militar pentru a sustine interventia a aproximativ 15.000 de marinari.

„Avand in vedere relatia actuala tensionata dintre Rusia si NATO, nordul Europei este privit acum ca un teatru de operatiuni. Acum, dupa ce contextul regional s-a schimbat iar Rusia devine tot mai agresiva, trebuie sa fie regandit totul”, a spus Heather Conley, director al Center for Strategic and International Studies’ Europe Program.

In 2015, in timpul exercitiilor din nord-vestul tarii, diverse surse au aratat ca trupele ruse au exersat ocuparea unor zone precum Insulele Aland apartinand Finlandei, insula suedeza Gotland, insula daneza Bornholm precum si nordul Norvegiei.

Astfel, Norvegia considera ca Rusia este „o amenintare majora pentru securitatea tarii”.

Marina militara americana a declarat ca mai mult de 16.000 de militari vor folosi echipamente stocate in pesterile norvegiene pentru a le folosi, la sfarsitul acestei luni, in cadrul exercitiilor militare pe vreme rece.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: