Noua Zeelanda si-ar putea schimba numele in Aotearoa. Prim-ministru: „Noua Zeelanda este tot mai mult numita Aotearoa”

externe

Partidul Maori din Noua Zeelanda vrea ca numele oficial al tarii sa fie schimbat in „Aotearoa”, pentru a face mai vizibila in viata publica limba indigenilor, transmit dpa si New Zeeland Herald, citate de Agerpres.

Acelasi partid mai propune ca Wellington, capitala tarii, sa devina Te Whanganui-a-Tara, iar Christchurch, Otautahi.

Propunerea a fost anuntata in perspectiva alegerilor parlamentare de pe 17 octombrie.

„Este inacceptabil ca numai 3% dintre locuitorii tarii ii pot vorbi limba oficiala”, a declarat Rawiri Waititi, candidat al Partidului Maori.

Noua Zeelanda are doua limbi oficiale – engleza si maori (sau te reo).

Prim-ministrul Jacinda Ardern, care incearca sa obtina un al doilea mandat la viitoarele alegeri, nu a spus daca sustine sau nu schimbarea numelui tarii.

„Aud tot mai des folosindu-se Aotearoa interschimbabil cu Noua Zeelanda, iar acesta este un lucru pozitiv”, a declarat ea, citata de cotidianul New Zealand Herald.

„Fie ca il vom schimba sau nu prin lege, nu cred ca schimba faptul ca Noua Zeelanda este tot mai mult numita Aotearoa”, a adaugat Jacinda Ardern.

Intre timp, vicepremierul Winston Peters a criticat, pe Twitter, planul Partidului Maori.

„Aceasta nu este decat vanare de titluri de senzatie fara nicio consideratie fata de costurile pentru aceasta tara”, a scris el.

Eforturi de redenumire a Noii Zeelande au loc de multi ani. Numele actual al tarii se trage de la colonistii olandezi, care au numit-o dupa provincia olandeza Zeeland.

In limba maori, Aotearoa inseamna „tara norului alb”.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: