Noul selectioner al Romaniei vine din Germania. Va primi o suma URIASA, de 10 ori mai mult decat Anghel Iordanescu

sport

Noul selectioner al Romaniei va fi anuntat joi, 7 iulie, in cadrul unei sedinte extraordinare a Comitelui Executiv, care va incepe la ora 18:00. Razvan Burleanu, presedintele Federatiei Romane de Fotbal, a incercat sa pastreze discretia legata de identitatea antrenorului, dar toate indiciile conduc spre concluzia ca germanul Christoph Daum este alesul, anunta Digi Sport.

Inclusiv jurnalistii de la Bild, prestigiosul cotidian german, au scris ca Daum va prelua nationala Romaniei, pe care o va conduce in campania de calificare pentru Cupa Mondiala din 2018, gazduita de Rusia. Mai mult, cei de la Bild sustin ca sefii FRF i-au propus lui Daum, pe langa contractul valabil doi ani de zile si suma de 1,1 milioane de euro pe an.

Contactat de Digi Sport, intr-un interviu EXCLUSIV prezentat miercuri, 5 iulie pe site-ul digisport.ro, Daum a lasat de inteles ca el va fi succesorul lui Anghel Iordanescu pe banca tricolorilor.

”Sincer va pot spune ca nu voi comenta niciodata o oferta inainte de a semna. Nu voi discuta despre o oferta pana se va semna contractul. Pot sa va spun doar ca este adevarat faptul ca nu am semnat nimic pana acum. Dar nu pomeniti numele meu, in caz ca va aparea altceva! Nu stiu ce va alege Romania, cand o face. Poate va fi anuntat Louis van Gaal sau nu stiu ce se va decide. Va rog sa nu ma anuntati pe mine, nu depinde de mine, ci de Federatia Romana de Fotbal! Trebuie sa vorbiti cu ei, nu cu mine!”, a mai spus Daum la Digi Sport.

Daca Christoph Daum va primi peste doua milioane de euro pe doi ani, in schimb, Anghel Iordanescu a fost unul dintre cel mai prost platiti selectioneri din istoria nationalei, cu 120.000 de euro pe an.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: