„Nu acceptam santajul si ultimatumul Moscovei”. Presedintii Poloniei, Ucrainei si Lituaniei au un mesaj transant

externe

Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut luni impunerea de ”sanctiuni preventive” impotriva Rusiei pentru a preintampina viitoare agresiuni ale acesteia asupra Ucrainei, in timp ce omologul sau polonez Andrzej Duda a calificat drept un ”santaj” si un ”ultimatum” lista de solicitari adresata Washingtonului de catre Moscova pentru limitarea prezentei SUA si a NATO in Europa de Est si in fostul spatiu sovietic, consemneaza agentiile EFE si AFP, citate de Agerpres.

Zelenski, Duda si presedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, au avut luni primul summit cu prezenta in formatul Triunghiului de la Lublin, fondat de tarile lor in 2020 pentru a sustine aspiratia Ucrainei de integrare in UE si restabilirea integritatii sale teritoriale.

”Unii lideri europeni spun ca daca (presedintele rus Vladimir) Putin continua escalada, atunci vom impune sanctiuni. Ce inseamna asta?”, a intrebat Zelenski la conferinta de presa comuna cu Duda si Nauseda ulterioara summitului, la resedinta prezidentiala Sinegor, in Muntii Carpati ucraineni. ”Obiectivul nostru comun este sa oprim amenintarea dinspre Rusia, sa protejam Europa de politica agresiva a Rusiei”, a indicat presedintele ucrainean.

Cei trei lideri au semnat o declaratie comuna de cooperare in domeniile securitatii, prevenirii migratiei ilegale si combaterii dezinformarii. De asemenea, presedintii polonez si lituanian au asigurat de sprijinul lor Ucraina, la frontierele careia sunt masati peste 90.000 de soldati rusi.

”Ma opun ideii de a face concesii Rusiei. Rusia este cea care trebuie sa dea inapoi”, a declarat presedintele polonez, care a catalogat drept un santaj seria de propuneri de securitate avansate de Moscova catre Washington. ”Nu trebuie sa acceptam un asemenea santaj si ultimatum”, a indemnat Duda.

La randul sau, presedintele lituanian a declarat ca pentru Rusia ”vor fi consecinte grave” daca aceasta incearca sa impuna ”linii rosii” unor state independente, facand referire la un avertisment recent al Moscovei, care a transmis ca daca Ucraina intra in NATO sau aceasta alianta desfasoara armament ofensiv pe teritoriul ucrainean va fi astfel trecuta o ”linie rosie”.

Cei trei presedinti reuniti la summitul desfasurat luni in Ucraina au calificat drept ”inacceptabila” initiativa Rusiei de a negocia cu SUA acorduri privind garantii de securitate care sa excluda aderarea Ucrainei la NATO.

Incluse de Moscova in doua texte pe care le-a denumit ”Tratat intre SUA si Federatia Rusa asupra garantiilor de securitate” si ”Acord asupra masurilor pentru a asigura securitatea Federatiei Ruse si a statelor membre” ale NATO, propunerile avansate de Rusia cuprind in special renuntarea la orice noua extindere a Aliantei Nord-Atlantice.

Printre altele, Moscova mai cere NATO sa nu desfasoare niciun fel de activitate militara (crearea de baze, utilizarea infrastructurilor etc.) in Ucraina, Europa de Est, Caucaz si Asia Centrala, iar Statele Unite si Rusia sa renunte fiecare la desfasurarea de rachete cu raza scurta si intermediara de actiune in amplasamente de unde pot lovi cealalta parte si sa dezafecteze orice infrastructura militara deja existenta pentru amplasarea unor asemenea arme.

Moscova a cerut Washingtonului sa inceapa de indata negocierile asupra acestor propuneri si a insistat luni ca doreste un raspuns urgent, acuzand totodata SUA ca tergiverseaza initierea tratativelor.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: