„Nu am sa uit niciodata”. Marian Godina, in razboi cu seful sau, comandantul Politiei Brasov
Marian Godina are un nou mesaj dur pentru comandantul Politiei Brasov, chestorul Valentin Flucus, pe care il acuza de „slugarnicie”. Godina i-a cerut lui Flucus sa demisioneze pentru ca i-a luat apararea si a prezentat scuze unei vedete locale care a umilit o tanara politista.
„Domnule chestor Flucus, inteleg ca sunteti tare suparat pe mine. Va rog sa cititi textul asta si sa incercati sa va amintiti acea zi si cuvintele pe care mi le-ati spus cand domnul insp sef de la acea vreme v-a intrebat ce parere aveti. Eu nu am sa le uit niciodata! Nu ati avut niciodata puterea ca macar sa va cereti scuze.
Mai pe seara, o sa postez partea a doua, cea in care am sa va aduc eu aminte si am sa va argumentez de ce e imperios sa va dati demisia pentru ce ati facut zilele trecute.
Spor la lectura, eu am recitit textul si am retrait acea zi, la care ati contribuit cu aceeasi slugarnicie caracteristica”, a scris Godina pe Facebook.
„‘Eu nici nu pot sta langa asemenea om.’ Asta a fost replica dumneavoastra, domnule Flucus, atunci cand inspectorul sef v-a intrebat ce parere aveti. Stateati langa mine, ati spus-o in timp ce v-ati ridicat de pe scaun pentru ‘a nu mai sta langa asemenea om'”, a relatat apoi Godina.
Iata relatarea pe zilei pe care Godina nu o poate uita:
Am iesit de la dus si m-am bagat in pat, pregatindu-ma sa dorm, pentru ca a doua zi, la 7, trebuia sa fiu la serviciu. Dupa cum aveam obiceiul prost, am luat telefonul si am intrat pe net sa vad ce si cum. Aveam si eu un cont de Facebook, dar nu eram prea pasionat, mi se parea o prostie. De aceea, aveam ca prieteni doar cunoscuti. Postasem cateva intamplari de la serviciu si imi venise ideea sa scriu o carte si sa o tiparesc intr-un singur exemplar, pe care sa il citesc la batranete. Am intrat pe Facebook si am observat ca ecranul telefonului meu e rosu. La cererile de prietenie imi aparea 1.3k si nu stiam ce inseamna asta. Am realizat ca erau 1 300 de cereri de prietenie si nu intelegeam cum se poate. Credeam ca telefonul meu a luat-o razna. Intre cele cateva sute de mesaje, l-am citit si pe al verisoarei mele, care imi trimitea un link al unui ziar online de la Iasi, care facuse o stire din una dintre intamplarile povestite de mine. Abia atunci am facut legatura si mi-am dat seama ce se intamplase. La scurt timp, multe alte publicatii au preluat postarea si astfel a devenit virala. Ma uitam la titluri si la comentariile oamenilor si teama ca voi fi certat la serviciu pentru ca am aparut in presa a inceput sa dispara treptat. De obicei, politistii ce apar prin ziare sunt prezentati intr-o lumina negativa, pentru fapte de coruptie, abuzuri etc. Spre surprinderea mea, eu eram pus pe un piedestal si absolut toate articolele ma prezentau pozitiv, ca fiind un politist care a schimbat multora parerea despre aceasta breasla.
A doua zi, am mers la serviciu, iar pe la ora 8, am fost sunat de seful meu, care mi-a spus sa merg la birou pentru ca trebuie sa ma prezint la inspecto¬rul sef. Eram ingandurat, dar banuiam mai mult ca doreste sa ma felicite, decat sa ma certe. Am ajuns in biroul inspectorului sef, insotit de seful meu, iar acolo i-am observat si pe seful Politiei Municipiului Brasov, adjunctul sefului de inspectorat si, bineinteles, seful de inspectorat, care m-a invitat sa iau loc si a pornit discutiile.
— Stii de ce te-am chemat, nu?
— Banuiesc.
— Tu ai probleme acasa, ceva probleme personale, familiale?
— Nu.
— Atunci ce ai? Ai ceva frustrari, ceva refulari, ai probleme in dragoste?
— Nu.
— Ba da. Eu zic ca ai, ceva nu e normal la com¬portamentul tau. Ce naiba e in mintea ta? Ai vazut ce-ai facut? Cum ai putut sa scrii asemenea prostii? De unde ai tu vocabularul ala? Ne-ai facut de tot rasul. Si mai ales pe tine te-ai facut de ras. Ai vazut ca ai aparut in ziar?
— Am vazut, dar nu e niciun titlu negativ, au fost percepute bine.
— Ma, tu nici macar nu realizezi ca aia rad de tine, fac misto. Tu crezi ca aia din presa au pus titlu asa pentru ca te plac? Au pus asa, ironic, doar ca sa rada de tine. Baiatule, eu ti-am zis ca tu ai probleme grave. Ai citit vreodata din Freud? Tu ai un comportament de studiat de Freud.
Toti din birou radeau, in timp ce eu ma inroseam tot mai tare si imi venea sa intru in pamant.
— De ce te-ai apucat sa scrii tu porcariile alea?
— Pentru ca vreau sa scriu o carte.
Vorbeam atat de incet, incat mi-am dat seama ca m-au auzit doar pentru ca au inceput iar sa rada cu totii. Primul care dadea tonul rasului era inspectorul sef, iar ceilalti radeau ca, no… daca seful rade, inseamna ca e de ras.
— Ce carte sa scrii tu, ma? Ce carte? Cu mizeriile alea?
— Daca imi permiteti, sunt oameni care citesc cu drag si astfel incep sa vada meseria de politist si din alt unghi. Primesc numai mesaje de apreciere.
— Ce oameni, ma? Cine isi pierde timpul sa iti citeasca tie mizeriile? Iti zic eu cine. Cefe late si oameni fara carte, ca un om serios nu citeste asa ceva. Vrei sa iti arat eu carte scrisa de mine? Poftim!
Inspectorul sef s-a ridicat de pe scaun, s-a indreptat spre un raft cu carti de unde a luat o carte si a venit spre mine.
— Uite! Asta e carte! E scrisa de mine, ca d-aia am doctorat. Uita-te in ea, ia-o in mana, ca sa vezi ce inseamna o carte!
Stateam cu capul plecat, ma abtineam sa nu imi dea lacrimile si imi doream sa ies cat mai repede din acel birou.
— Ridica-te, ma, de pe scaun! Ia cartea! Poftim!
Mi-a impins cartea spre mine si m-am vazut obligat sa o iau. Eram acum in picioare, cu cartea scrisa de domnul chestor in mana.
— Uite, acum ai o carte adevarata. Daca vrei, ti-o dau sa o citesti. Nu porcariile tale la care se amuza scursurile societatii.
— Domnule comandant, sa stiti ca sunt scriitori veritabili care mi-au trimis mesaje de apreciere.
— Ia citeste, ma, un mesaj d-ala.
Am cautat in telefon unul si l-am citit. Era de la o scriitoare care imi transmitea multumiri pentru ca reusesc sa mai descretesc fruntile oamenilor si adauga ca, prima oara cand a citit, a ramas uimita ca randurile sunt scrise de un politist tanar si pe deasupra chipes. Ma vad foarte bine si niciodata nu am avut in cap ca as fi chipes, dar eu ii citisem exact comentariul primit.
— Aia e femeie, care ti-a scris asa?
— Da.
— Auzi la ea, ca ii descretesti fruntea. Dar ca i se intaresc sfarcurile, nu ti-a zis?
Iarasi ceilalti sefi au inceput sa rada.
— Ma, dar acum fii sincer! Tu cand citesti comentariile astora, te exciti? Uite ce te intreb eu… dar tu fii sincer! De cate ori ai citit comentariul asta de la asta, de zici tu ca e scriitoare? Eu zic ca l-ai citit de foarte multe ori acasa. Ia fii sincer, te masturbezi cand citesti comentarii de la femei?
Nu imi venea sa cred ce mi se intampla. Eram in stare de soc si nu-mi venea sa cred ce aud. Iar el continua, avand fundalul asigurat de rasetele celorlalti prezenti.
— Spune, ma. Te masturbezi?
— Domnule comandant, as dori sa plec daca se poate. Va rog.
— Pai oricum o sa pleci, dar o sa pleci de tot! Pana una, alta, acum te duci de urgenta acasa si stergi tot. Inchizi mizeria aia de pagina si stergi tot!
Ai inteles? Tot stergi. Si de maine, o sa discutam in consiliu despre ce o sa facem cu tine.
— Am inteles. Daca-mi permiteti, ma retrag.
— Mai repede!
— Sa traiti!
Am iesit din acel birou si nu mai vedeam sa merg, credeam ca visez urat. Desi trecusem prin multe, nu fusesem niciodata umilit in halul ala. Sau fusesem, dar de catre recidivisti, infractori, oameni de ultima speta pe care ii intalneam prin natura serviciului, dar nu de catre un chestor de politie pe care eu il respectasem intotdeauna pana in acea zi.
Am ajuns acasa, am inchis pagina de Facebook si m-am aruncat direct in pat, fara sa ma schimb de uniforma. Eram negru de suparare, scarbit si ma simteam cel mai mic si mai umilit om de pe planeta. M-am tot gandit si am hotarat ca a doua zi sa ma prezint la serviciu si sa fac un raport de incetare a raporturilor de serviciu, adica sa imi dau demisia si sa renunt la meseria pe care o iubeam mai mult decat pe mine si pentru care luptasem atat de mult. Am facut totul de unul singur si pe calea grea. Am realizat ca nu voi mai fi politist si am inceput sa plang. Plangeam in hohote. Ma gandeam la scoala de politie, la parintii mei, care se chinuisera atata cu mine… Nici vorba sa adorm. Mi-am deschis telefonul si am primit o gramada de mesaje. Toti ma intrebau ce am patit, daca sunt bine si daca stiu ce se petrece pe Facebook. Nu stiam. Nici nu aveam de unde sa aflu, pentru ca nu mai aveam cont.
