Nu exista incalzire globala? Un val de caldura neobisnuit pentru luna aprilie afecteaza India si Pakistanul – temperaturile ar putea ajunge la 49 de grade Celsius

Pentru sute de milioane de oameni care traiesc in India si Pakistan, sosirea timpurie a valurilor de caldura de vara a devenit o realitate terifianta, care pune la incercare limitele de supravietuire si exercita o presiune enorma asupra aprovizionarii cu energie, a culturilor vitale si a mijloacelor de trai, transmite CNN.
Ambele tari se confrunta cu valuri de caldura in lunile de vara mai si iunie, insa sezonul valurilor de caldura din acest an a sosit mai devreme decat de obicei si se preconizeaza ca va dura mai mult.
Se asteapta ca temperaturile sa urce la niveluri periculoase in ambele tari in aceasta saptamana.
Potrivit departamentului meteorologic al Pakistanului, in perioada 14-18 aprilie, unele parti ale Pakistanului se vor confrunta cu temperaturi cu pana la 8 grade Celsius peste cele normale. Temperaturile maxime din Balochistan, in sud-vestul tarii, ar putea ajunge pana la 49 de grade Celsius.
India vecina s-a confruntat, de asemenea, cu o caldura extrema care a sosit mai devreme decat de obicei, iar departamentul sau metrologic a avertizat populatia din anumite parti ale tarii sa se pregateasca pentru un „numar peste normal de zile caniculare” in aprilie.
Expertii spun ca temperaturile in crestere testeaza limitele umane.
Caldura extrema a ucis zeci de mii de oameni in India si Pakistan in ultimele decenii, iar expertii climatici au avertizat ca, pana in 2050, India va fi printre primele locuri in care temperaturile vor depasi limitele de supravietuire.
In conditii de canicula, femeile insarcinate si copiii lor nenascuti sunt deosebit de expusi riscului. „Exista pierderi inexplicabile de sarcina si nasteri premature”, a declarat Neha Mankani, consilier la Confederatia internationala a moaselor din Karachi.
„In timpul verii, 80% dintre copii se nasc prematur, cu probleme respiratorii, din cauza vremii. Observam, de asemenea, o crestere a hipertensiunii induse de sarcina, (care ar putea) duce la preeclampsie – principala cauza a mortalitatii materne.”
Se preconizeaza ca India si Pakistanul, ambele tari cu disparitati evidente in materie de dezvoltare, vor fi printre cele mai afectate natiuni de criza climatica – peste 1 miliard de oameni din subcontinent urmand sa fie afectati.
Efectele in cascada vor fi devastatoare. Potrivit lui Mehrunissa Malik, expert in schimbari climatice si durabilitate din capitala Pakistanului, Islamabad, consecintele probabile variaza de la lipsa hranei si seceta la inundatii bruste cauzate de topirea calotei glaciare.
In trecut, valurile de caldura au crescut cererea de energie electrica, ducand la penurii de carbune si lasand milioane de oameni fara curent. Trenurile au fost anulate pentru a economisi energie, iar scolile au fost fortate sa inchida, afectand procesul de invatamant.