Nu exista virusul? Iata cum arata prima pagina din New York Times. SUA se apropie de 100.000 de morti

externe

Cotidianul american New York Times si-a umplut prima pagina a editiei de duminica cu nume de persoane care au murit din cauza noului coronavirus, relateaza DPA, citata de Agerpres.

Toate articolele, fotografiile si graficele obisnuite au fost inlocuite cu o lista de nume si cu fragmente de necrolog pentru a comemora persoanelor decedate, in contextul in care SUA se apropie de ‘piatra de hotar macabra’ de 100.000 de morti, a scris cotidianul.

Editoarea adjuncta a departamentului de grafica al ziarului, Simone Landon, a spus ca ea si colegii ei si-au dat seama ca „atat printre noi insine, cat si probabil in randul opiniei publice, exista o usoara oboseala legata de date”.

Pagina a fost realizata de un cercetator care a analizat surse online pentru a gasi anunturi de decese si necrologuri si a facut o lista de aproape 1.000 de nume, a precizat cotidianul intr-un anunt transmis sambata.

Printre nume, pe prima pagina au fost incluse si scurte pasaje de necrolog pentru a da un sens „de unicitate fiecarei vieti pierdute”.

In total, in SUA au fost confirmate circa 1,6 milioane de cazuri de infectare, potrivit cercetatorilor de la Universitatea Johns Hopkins. SUA au in prezent cel mai mare numar de decese legate de COVID-19.

In statul New York, cel mai puternic afectat de pandemie din SUA, sunt peste 360.000 de cazuri de infectare confirmate si circa 29.000 de decese.

Insa guvernatorul Andrew Cuomo a anuntat sambata ca exista semne de imbunatatire, in contextul in care statul New York a raportat un bilant de 84 de decese pentru vineri, cel mai scazut de la 24 martie.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: