„Nu i-am auzit pe Dragnea sau pe Tariceanu sa ceara demiterea lui Carmen Dan pentru politistul pedofil”. Opozitia sare in apararea lui Kovesi

politica

Presedintele PN, Ludovic Orban, a declarat, joi, ca a fost necesara conferinta sustinuta de Laura Codruta Kovesi, afirmand ca DNA si procurorul sef al DNA sunt supusi unui atac concertat dus de o alianta a unor oameni care sunt profund deranjati ca aceasta institutie exista.

„A fost o conferinta necesara, iar argumentatiile doamnei Kovesi au fost clare si lamuritoare. DNA si procurorul sef al DNA sunt supusi unui atac sistematic de ani buni, in care este inegalitate de sanse in ceea ce priveste comunicarea publica. (…)Aici este vorba despre un atac concertat care este dus de o buna bucata de vreme de o alianta a unor oameni care sunt profund deranjati ca exista DNA, mai ales ca DNA indrazneste sa ancheteze faptele savarsite in exercitarea functiei publice”, a declarat presedintele PNL, Ludovic Orban, pentru Mediafax.

Ludovic Orban a afirmat ca „mult anuntata cerere de revocare” a sefei DNA este „complet lipsita de orice temei”.

„Nu i-am auzit pe Dragnea sau pe Tariceanu sa ceara demiterea (ministrului de Interne-n.r.) Carmen Dan pentru politistul pedofil. Nu poti sa consideri responsabil conducatorul unui institutii pentru unul, doi, trei angajati din institutie nu actioneaza conform legii sau deontologiei profesionale. Sigur ca perceptia unei institutii nu trebuie sa fie afectata de astfel de uscaturi care exista in fiecare padure. E nevoie de un management mai riguros in ceea ce priveste respectarea legalitatii, a deontologiei profesionale si a profesionalismului in activitatea fiecarui procuror”, a adaugat Orban.

Presedintele PNL, Ludovic Orban, este anchetat intr-un dosar DNA.

Liderul PNL a fost achitat in prima instanta, insa decizia nu a fost definitiva si a fost contestata de procurorii anticoruptie, cu apel. Acesta ar urma sa se prezinte din nou in fata instantei in data de 19 februarie, decizia care se va pronunta fiind definitiva.

Ludovic Orban a fost trimis in judecata de DNA in luna mai 2016, fiind acuzat de folosirea influentei in scopul obtinerii unor foloase necuvenite, cauza fiind judecata de Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Procurorii sustin ca la data de 1 martie 2016, Ludovic Orban ar fi contactat un om de afaceri pe care il cunostea, cerandu-i bani pentru campania electorala pentru alegerile locale din vara anului 2016, in care Orban Ludovic fusese nominalizat pentru a candida la functia de primar al Municipiului Bucuresti. Omul de afaceri caruia Ludovic Orban i-ar fi solicitat ajutorul financiar este Tiberiu Urdareanu.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , ,

Comentarii: