Nu-l mai injurati pe presedintele Iohannis pentru ca a votat. A ales cea mai buna cale

opinii

Sunt numeroase voci furioase pe retelele de socializare care ii reproseaza lui Klaus Iohannis ca a votat la referendumul pentru definirea familiei. Presedintele este acuzat de „tradare” de multi dintre cei care au sustinut si promovat boicotarea acestui referendum inutil.

Trebuie spus, in primul rand, ca presedintele unui stat civilizat nu poate sa ignore un proces electoral legal care se adreseaza tuturor cetatenilor tarii si care a fost solicitat de o parte importanta a acestora. Un presedinte al „tuturor romanilor” trebuie sa dea dovada de respect fata de dorinta unui segment important al romanilor. Prezenta sa la vot a fost tocmai o dovada de respect.

Insa, pe de alta parte, presedintele a transmis semnale cat se poate de evidente ca nu este de acord cu acest referendum. A spus-o inca de acum doi ani, mesajul fiind apoi reluat de cate ori a fost intrebat pe acest subiect.

„Cred ca este foarte important sa reiterez un lucru in care cred fiindca eu provin dintr-o minoritate etnica si religioasa, eu cred ca trebuie sa revenim la ceea ce se numeste toleranta si acceptarea celuilalt, acceptarea celuilalt cu bune si cu rele. Nu suntem toti la fel, nu toate gupurile etnice si toate grupurile religioase sunt la fel. Este gresit sa dam ascultare sau sa mergem pe calea fanatismului religios si a solicitarilor ultimative. Eu nu cred in ele si nu le sprijin. Sunt adeptul tolerantei, al increderii si deschiderii spre celalalt”, spunea presedintele excat acum doi ani, in octombrie 2016.

Prin urmare, pozitia presedintelui pe acest subiect era cat se poate de clara, nu poate fi acuzat vreo o clipa ca a ajuns in aceeasi barca cu Dragnea si cu retrograda Coalitie pentru Familie.

In al doilea rand, modul in care presedintele a ales sa se prezinte la vot a fost un alt semnal cat se poate de transparent ca nu incurajeaza pe nimeni sa faca la fel. A ales sa voteze in ultimul moment, cu o ora si jumatate inainte de inchiderea urnelor, cand nu mai era nicio sansa ca vreun simpatizant al sau sa ii urmeze exemplul si sa dea repede fuga in cabina de vot. Aceasta strategie a fost de altfel sesizata si injurata zdravan la Antena 3, duminica noapte, de Ciuvica si cohorta de propagandisti ai PSD care isi inecau amarul in studioul lui Gadea.

Incorsetat de haina prezidentiala, Iohannis nu si-a putut permite sa fie alaturi si fizic de cei care au boicotat acest referendum al urii si rusinii.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: