„Nu l-am vazut pe unul sa dea in PSD”. Ludovic Orban, razboi cu cozile de topor ale PSD din PNL. Vasile Blaga intervine

politica

Fostul co-presedinte al PNL, Vasile Blaga, i-a chemat pe liderii organizatiilor din aripa ex-PDL la sediul partidului din Modrogan, miercurea viitoare, ora 16.00, la o intanire unde vor conveni asupra sustinerii lui Ludovic Orban la sefia formatiunii, au declarat surse politice pentru Mediafax.

Sursele politice au precizat ca la intalnirea in urma careia mesajul fostilor democrat-liberali va fi unul de unitate in jurul sustinerii presedintelui PNL, Ludovic Orban, vor participa Raluca Turcan – lider PNL Sibiu, Daniel Buda – lider PNL Cluj, dar si Mircea Hava – lider PNL Alba.

Pe langa o parte din liderii filialelor PNL din Ardeal vor fi prezenti si cativa sefi ai organizatiilor liberale din Moldova. Printre acestia se numara deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan – coordonator al PNL Iasi, fostul senator PNL de Suceava, Gheorghe Flutur. De asemenea, la intalnire e posibil sa ajunga si deputatul Catalin Predoiu.

Fostii pedelisti vor discuta si despre listele candidatilor PNL pentru alegerile europarlamentare din luna mai a anului viitor, stalindu-se in partid sa existe paritate in reprezentarea pe liste, au relatat sursele politice. Astfel, aripa ex-PDL va avea cinci nominalizari, iar cea a vechiului PNL tot cinci candidati.

Potrivit surselor citate, pe lista candidatilor la europarlamentare vor figura Mircea Hava, Ilie Bolojan, Vasile Blaga, Daniel Buda, Ludovic Orban, Siegfried Muresan si Marian Jean Marinescu. Este foarte probabil ca actualul europarlamentar Cristian Busoi sa nu se mai regaseasca printre nominalizati, au mai spus sursele politice. Busoi, lider al PNL Bucuresti nu mai este dorit de conducerea partidului si de presedintele liberal, Ludovic Orban, nici la sefia acestei organizatii, in contextul esecurilor la alegerile locale si parlamentare.

Intalnirea de miercurea viitoare a lui Vasile Blaga cu fostii pedelisti vine pe fondul unei sedinte tensionate a Biroului Politic National al PNL de luni, unde cativa liberali l-au criticat pe Ludovic Orban pentru directia in care se indreapta partidul, potrivit surselor politice ale Mediafax. La reuniunea de luni, Orban le-a reprosat acestor liberali ca nu vin cu solutii si in loc faca opozitie la PSD, se ocupa cu subminarea din interior a formatiunii.

Mai mult, un numar de 16 liberali, printre care se afla liderul PNL Bucuresti, Cristian Busoi, si presedintii filialelor de sector, au intocmit o lista prin care sustin demiterea lui Ludovic Orban de la sefia partidului, au explicat sursele.

Printre liberalii nemultumiti de Ludovic Orban, care au participat la sedinta de luni a Biroului Politic National al PNL de la Parlament, au fost Anca Boagiu, presedinte PNL Sector 2, senatoarea Alina Gorghiu (fost presedinte al PNL – n.r.), liderul senatorilor liberali, Iulian Dumitrescu, primarul Aradului, Gheorghe Falca, senatorul Marcel Vela, fostul deputat PNL, Hubert Thuma si deputatul PNL, Tinel Gheorghe.

Potrivit surselor politice, in cadrul Biroului Politic, liderul PNL la Senat, Iulian Dumitrescu, i-a reprosat lui Ludovic Orban ca partidul nu comanda un sondaj de opinie pentru a vedea cum sta PNL in fata electoratului. Gheorghe Falca i-a adus cateva critici lui Orban, iar apoi i-a spus ca este profesor in comunicare. In replica, Orban i-a transmis ca de un an de zile nu il vede nimeni, cu toate ca spune ca este profesor in comunicare. Presedintele PNL i-a intrebat pe liberalii nemultumiti daca l-au sunat vreodata ca sa ii propuna solutii, adaugand ca nu stiu decat sa se planga.

Intr-un final, presedintele liberal, Ludovic Orban, a izbucnit si le-a spus acestora „sa nu se mai ascunda dupa deget” si sa recunoasca ca au semnat o lista pentru demiterea sa de la sefia PNL.

„Ce faceti aici, subminati partidul din interior? Aici veniti si faceti nu stiu ce si prin spate faceti liste. De un an si jumatate nu l-am vazut pe unul sa dea in PSD. Dati in PNL. Deci este clar ca cineva din afara vrea sa faceti chestia asta”, le-ar fi spus Orban liberalilor nemultumiti, au relatat sursele politice pentru Mediafax.

In cadrul BPN de luni, liberalii au stabilit convocarea Consiliului National pe data de 4 august. Liderul liberal, Ludovic Orban, a declarat, luni, la finalul BPN, ca nu a fost inca stabilit locul desfasurarii evenimentului, care ar putea fi Alba Iulia sau Bucuresti. Orban a propus excluderea din PNL a prim-vicepresedintelui PNL Sector 2, Viorel Catarama. Decizia poate fi luata de catre conducerea partidului doar in cadrul sedintei Consiliului National din 4 august.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , ,

Comentarii: