„Nu poti sa interzici emiterea de ordonante militare!”. Premierul ii pune la punct pe Ciolacu si Renate Weber

politica

Premierul Ludovic Orban a declarat, joi noapte, la Digi24 ca Parlamentul nu poate sa interzica „emiterea de ordonante militare”. El a acut si un mesaj pentru Renate Weber, Avocatul Poporului.

„Vom respecta decretul prezidential. A fost asa, sa se bage in seama si unii care stau in izolare la domiciliu, ca sa intre in poza. Nu exista nicaieri in Constitutie ca Parlamentul sa aduca prevederi decretului prezidential, nu poate fi supus unor restrictii, care sa fie din Parlament. O sa incercam sa nu intram in conflict cu prevederile Parlamentului, daca nu sunt contrare decretului prezidential. Nu poti sa interzici emiterea de ordonante militare!

Am vazut, cu stupoare, ca un Avocat al Poporului, ataca la CCR Ordonanta de Urgenta care instituie starea de urgenta. Asta e! Presiunea zilnica, necesitatea de a lua decizii rapide este atat de mare incat nu am avut timp sa iau in seama aceste bagari in seama care fac rau Romaniei si indeamna oamenii la un comportament incorect si contrar de mentinere a rigorii pentru a reduce riscul raspunderii.

Daca vor veni si ei, in Parlament. Le stau la dispozitie prin videoconferinta. Orice ministru este la dispozitia comisiilor din Parlament. Cu conditia ca aceste informari, audieri, sa nu se transforme in meciuri politice si unii sa capitalizeze electoral”, a declarat Orban.

Parlamentul a adoptat, joi, hotararea privind incuviintarea prelungirii masurii starii de urgenta pentru o perioada de 30 de zile, in care PSD a introdus si mai multe modificari ale decretului prezidential care contin „obligatii” pentru guvern.

La scurt timp dupa aceea, si Avocatul Poporului a anunta ca colicita CCR sa mai taie din atributiile lui Iohannis privind instituirea starii de urgenta. Renate Weber (ALDE) a formulat exceptie de neconstitutionalitate referitor la prevederi din doua OUG privind regimul starii de urgenta.

Klaus Iohannis a avut o reactie foarte dura fata de miscarile aliantei Ciolacu-Ponta-Tariceanu.

” Aceasta etapa critica ne-a pus in fata oglinzii a decenii de guvernare a Romaniei conform mentalitatii ‘lasa, merge si asa, rezolvam data viitoare, sa faca altii’. Astazi vedem clar efectele dezastruoase ale acestui mod toxic de a gandi si a actiona, care ne-a tinut in loc zeci de ani. Oamenii politici sunt primii care vor trebui sa se schimbe si sa inteleaga ca asa nu se mai poate. Schimbarea va fi insa imposibila, din pacate, in cazul acelor politicieni care chiar si in aceste zile dramatice se gandesc doar la beneficiile lor electorale si, dupa ce au distrus in ultimii ani bugetul Romaniei, fac acum propuneri care nu doar ca sunt gresite, dar pur si simplu impovareaza o tara pe care au lasat-o si expusa, si vulnerabila. Nu putem periclita viitorul Romaniei pentru ca o majoritate parlamentara lipsita de orice legitimitate voteaza astazi populist masuri care nu au nicio sustinere economica. Este complet imoral sa punem pe umerii generatiei tinere factura de maine a unor masuri aberante promovate de niste iresponsabili”, a spus seful statului, intr-o declaratie sustinuta la Palatul Cotroceni.

El a amintit ca inca de la inceputul crizei generate de epidemie a facut un apel insistent catre toti politicienii sa „abandoneze discursul demagogic si sa nu incerce sa castige capital electoral din suferinta oamenilor”.

„Este inacceptabil si revoltator sa ii vedem dand lectii astazi pe cei care au lasat spitalele fara resurse, care au gonit oameni competenti din tara, care au distrus sistematic intregi sisteme de servicii publice. Cum poate fi caracterizat un lider politic care pune sub semnul intrebarii necesitatea starii de urgenta sau care conditioneaza votul in Parlament – absolut obligatoriu de altfel pentru ca decretul sa produca efecte – conditioneaza votul de adoptarea unor masuri imposibil de implementat?”, a afirmat seful statului.

Iohannis a punctat ca politicienii pot sa „ajute cu sfaturi, idei, implicare sau solutii constructive, dar nu pot sa instige, sa fie populisti si sa indemne la nerespectarea masurilor menite sa protejeze sanatatea si viata cetatenilor”.

„Orice gest si atitudine contrara recomandarilor specialistilor reprezinta o inconstienta care poate avea consecinte tragice! Cetatenii inteleg si sunt convins ca, indiferent de optiunile lor politice, rasufla usurati ca Romania nu este guvernata astazi, in context de criza profunda, de o coalitie care avea drept prioritate furtul din bani publici si fuga de raspundere”, a mentionat presedintele Iohannis.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: