„Nu putem gazdui toata MIZERIA lumii”. Austria vrea sa impuna stare de URGENTA din cauza migrantilor

externe

Parlamentul austriac examineaza miercuri un controversat proiect de lege care prevede posibilitatea de a decreta ‘starea de urgenta’ cu privire la migratie, limitand astfel drastic dreptul de azil, pe fondul ascensiunii extremei drepte in aceasta tara, care a primit 90.000 de refugiati in 2015, comenteaza AFP, citata de Agerpres.

Elaborat timp de mai multe luni, in pofida protestelor organizatiilor neguvernamentale si a unei parti a opozitiei, acest text, unul dintre cele mai restrictive in Europa, va permite, in anumite circumstante, blocarea migrantilor la frontiere, chiar fara a le da posibilitatea de a depune o cerere de azil.

‘Nu putem gazdui toata mizeria lumii’, a explicat noul ministru de interne austriac Wolfgang Sobotka, care a subliniat ca guvernul nu face aceasta ‘de placere, ci pentru ca alte tari nu-si fac treaba’ in materie de control asupra migrantilor.

Situata la intersectia a doua rute principale de migratie in Europa (ruta balcanica si ruta central-mediteraneeana), Austria a fost tranzitata de sute de mii de refugiati anul trecut. Ea a gazduit anul trecut circa 90.000 dintre acestia, adica mai mult de 1% din populatie, ceea ce o plaseaza pe locul 2 in UE, dupa Suedia, din acest punct de vedere.

Pentru 2016, Viena a stabilit un plafon de 37.500 de solicitanti de azil suplimentar, asigurand ca potentialul sau de integrare a ajuns la saturatie.

Salutat pentru generozitatea sa la apogeul crizei, in toamna, guvernul coalitiei guvernamentale al cancelarului social-democrat Werner Faymann si al vice-cancelarului conservator Reinhold Mitterlehner si-a inasprit ulterior politica, in contextul ascensiunii partidului de extrema-dreapta Partidul Libertatii (FPOe).

Provocand un adevarat ‘seism’ in tara, candidatul FPOe, Norbert Hofer, a obtinut 35% din sufragii in primul tur al alegerilor prezidentiale de duminica. Candidatii celor doua partide de la putere nu au reusit sa intre in turul doi al prezidentialelor, in favoarea candidatului Verzilor.

Noua lege prevede limitarea la trei ani pentru acordarea initiala a dreptului de azil. De asemenea, aceasta restrange reintregirea familiei beneficiarilor de protectie subsidiara, in special afgani.

Dar aspectul cel mai important este acela ca textul introduce posibilitatea proclamarii ‘starii de urgenta’ cu privire la migratie in cazul in care institutiile statului sunt considerate ‘depasite’. O astfel de dispozitie, care in UE nu-si gaseste echivalentul decat in Ungaria, a fost combatuta puternic de catre Biserica, aparatorii pentru drepturile omului si liberali.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: