„Nu putem sa stam cu un presedinte care el nu e el”. Amenintare explicita a lui Dragnea la adresa lui Iohannis

politica

Liderul PSD, Liviu Dragnea, spune ca daca presedintele nu va pune in aplicare decizia Curtii Constitutionale privind revocarea sefei DNA, Laura Codruta Kovesi, incalcand astfel Constitutia, inseamna ca fie „are mana intoarsa” de cineva din afara tarii, fie se teme de dosarul cu casele.

Intrebat daca va considera incalcare a Constitutiei o posibila „fentare” a deciziei CCR de catre seful statului, Dragnea a raspuns categoric, sustinand ca acest lucru ar fi o bataie de joc.

„Categoric, o bataie de joc. Din minutul in care decizia CCR s-a publicat, orice minut, orice ora, orice zi, reprezinta intarziere. (…) Decizia este obligatorie. Daca presedintele vrea sa batjocoreasca CCR si sa nu puna in aplicare decizia, ori are mana intoarsa la spate de cineva de afara, ori se teme de dosarul cu casele. Ca sa iti poti asuma aceasta greseala fatala, sa calci in picioare Constitutia, inseamna ca trebuie sa ai ceva care te blocheaza total. Daca asa se intampla, nu putem sa stam cu un presedinte care el nu e el. Bun, rau, dar nu e el”, a declarat Liviu Dragnea duminica seara la Antena 3.

In 30 mai, Curtea Constitutionala a constatat existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre ministrul Justitiei si presedintele Klaus Iohannis, generat de refuzul sefului statului de a da curs propunerii de revocare din functie a procurorului-sef al Directiei Nationale Anticoruptie, Laura Codruta Kovesi. CCR a stabilit ca, pentru solutionarea acestui conflict, presedintele urmeaza sa emita decretul de revocare din functie a procurorului-sef al DNA.

Joi, Curtea Constitutionala a publicat motivarea deciziei privind revocarea Laurei Codruta Kovesi de la conducerea DNA.

Presedintele Klaus Iohannis a declarat, marti, ca nu se pronunta in privinta revocarii sefei DNA decat dupa ce va primi motivarea CCR si o va citi cu foarte mare atentie. El a precizat insa ca ia in calcul sa respecte statul de drept, sa il intareasca, sa aiba grija ca procurorii sa ramana independenti, cu respectarea Constitutiei, subliniind ca articolul din legea fundamentala care spune ca procurorii isi desfasoara activitatea sub autoritatea ministrului Justitiei nu poate insemna sub nicio forma in subordinea acestuia.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: