Număr uriaș de cupluri necăsătorite în România. MozaiQ cere Parlamentului să adopte parteneriatul civil după motivarea CCR: „Dacă avem responsabilități, trebuie să avem și drepturi”

Număr uriaș de cupluri necăsătorite în România. MozaiQ cere Parlamentului să adopte parteneriatul civil după motivarea CCR Dacă avem responsabilități trebuie să avem și drepturi
Asociația MozaiQ cere Parlamentului să adopte, în sesiunea care începe în septembrie, o lege a parteneriatului civil, după ce Curtea Constituțională a stabilit că statul nu poate impune consecințe juridice unor parteneri de fapt atât timp cât relațiile acestora nu sunt recunoscute și reglementate prin lege.

Poziția organizației vine după publicarea motivării deciziei prin care CCR a declarat neconstituțională sintagma „persoana care are relații asemănătoare acelora dintre soți”, introdusă în noua Lege a integrității.

Prevederea ar fi extins obligațiile privind declarațiile de avere și de interese și asupra partenerilor necăsătoriți ai unor demnitari și funcționari publici.

CCR: Statul nu poate impune obligații unei relații pe care nu o recunoaște juridic

Curtea a declarat neconstituțională, în unanimitate, formularea respectivă, invocând încălcarea cerințelor de claritate și previzibilitate a legii, precum și a dreptului la viață privată.

În motivare, judecătorii constituționali arată că statul nu poate atribui efecte juridice unor forme de conviețuire pe care nu le-a definit prin lege.

„În lipsa recunoașterii și protejării de către stat a formelor de conviețuire dintre persoane de sex diferit sau de același sex, statul nu poate lega consecințe juridice în raport cu aceste tipologii de relații. Mai mult, nu poate impune drepturi sau obligații acestor parteneri de fapt în condițiile în care caracterizarea juridică a acestor relații informale nu este realizată”, se arată în motivarea CCR.

Curtea a mai constatat că, în lipsa unor criterii legale, instituțiile statului nu ar putea stabili în mod obiectiv dacă două persoane se află într-o „relație asemănătoare aceleia dintre soți”, ceea ce ar lăsa loc unor evaluări subiective.

MozaiQ: „Este absurd ca partenerul meu să aibă obligații, dar să nu aibă drepturi”

MozaiQ susține că argumentația CCR evidențiază problema lipsei unui statut juridic general pentru cuplurile necăsătorite din România.

„Este chiar culmea ca statul să ne ceară factură pe bocancul cu care ne calcă pe cap. Este absurd ca partenerul meu să aibă obligația să depună declarație de avere, dar să nu aibă dreptul să mă viziteze în spital. Dacă avem responsabilități, trebuie să avem și drepturi”, a declarat Sergiu Marinescu, director de comunicare al MozaiQ.

Organizația arată că partenerii necăsătoriți nu beneficiază automat de o serie de drepturi recunoscute soților, între care drepturile succesorale, un statut patrimonial comun sau un cadru juridic general privind relația lor cu instituțiile statului.

MozaiQ susține că această situație poate fi rezolvată prin adoptarea unei legi a parteneriatului civil, care să stabilească în mod clar cine poate încheia un asemenea parteneriat și ce drepturi și obligații decurg din acesta.

Aproximativ 360.000 de cupluri necăsătorite în România

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică invocate de organizație, în România trăiesc aproximativ 360.000 de cupluri necăsătorite.

În Parlament se află deja proiecte privind parteneriatul civil, între care Pl-x 152/2019 și Pl-x 153/2019. În mai 2026, MozaiQ și susținătorii campaniei Parteneriat Civil ACUM au depus la Camera Deputaților peste 100.000 de semnături pentru adoptarea unei legi în acest domeniu.

Organizația invocă și hotărârea CEDO din 2023 în cauza Buhuceanu și alții împotriva României. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit atunci că România trebuie să asigure o formă adecvată de recunoaștere și protecție juridică pentru cuplurile formate din persoane de același sex.

CEDO nu a obligat România să introducă în legislație căsătoria între persoane de același sex, dar a constatat că absența unei forme de recunoaștere juridică încalcă dreptul la respectarea vieții private și de familie.

Un alt precedent este hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza Coman, din 2018, în urma căreia România trebuie să recunoască, pentru exercitarea dreptului de ședere derivat din legislația europeană, statutul unui soț de același sex al unui cetățean UE.

MozaiQ cere dezbaterea legii în septembrie

În urma motivării CCR, MozaiQ solicită Parlamentului să introducă pe agenda sesiunii parlamentare care începe în septembrie proiectele privind parteneriatul civil și să adopte un cadru juridic aplicabil cuplurilor necăsătorite, indiferent de sexul partenerilor.

Organizația își declară disponibilitatea de a contribui cu expertiză la redactarea formei finale a legii.

Comentarii

Citește mai departe

USR Sector 4 a sesizat Agenția Națională de Integritate și solicită verificarea averii primarului Daniel Băluță, precum și a unor posibile conflicte de interese sau incompatibilități. Sesizarea vizează zborurile efectuate cu avioane private, proprietățile deținute de familia edilului, o tranzacție imobiliară și relațiile comerciale dintre firme din grupul Toyo și operatorul de salubrizare al Sectorului […]
Wizz Air pregătește concedierea colectivă a 172 de angajați de la bazele operaționale din București, Craiova, Cluj-Napoca și Iași, potrivit unei notificări transmise personalului companiei. Restructurarea ar afecta aproximativ 9% dintre cei 1.892 de salariați menționați în document. Lista posturilor care ar urma să fie desființate cuprinde 51 de piloți și copiloți și 121 de […]
Familiile militarilor americani uciși sau răniți în operațiunile împotriva Iranului se confruntă cu o situație controversată: statutul juridic al conflictului poate influența modul în care sunt acordate anumite beneficii și plăți. Cazul unei văduve a devenit viral după ce aceasta a susținut că i s-a spus că familia sa nu este eligibilă pentru anumite drepturi […]
Europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea s-a inclus printre posibilii candidați ai partidului pentru funcția de prim-ministru și a declarat că și-ar putea asuma conducerea Guvernului. Piperea a afirmat că pregătirea sa de specialist în insolvență îl recomandă pentru conducerea unui stat pe care îl consideră „aproape în insolvență”. În același timp, europarlamentarul a criticat rezultatele obținute […]
PNL și USR au semnat un acord de colaborare parlamentară prin care senatorii și deputații celor două formațiuni se angajează să susțină în actuala sesiune o serie de proiecte comune. Printre priorități se află reformarea administrației publice, reorganizarea administrativ-teritorială, reducerea numărului de parlamentari și eliminarea supraimpozitării contractelor de muncă part-time. Acordul a fost anunțat luni, […]