Presa afgană a prezentat deplasarea drept o vizită oficială, desfăşurată la invitaţia Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare din Republica Moldova. Autorităţile moldovene au susţinut însă că nu vor exista întâlniri bilaterale sau contacte oficiale cu membrii delegaţiei.
Delegaţia este condusă de Sadr Azam Osmani, adjunct al ministrului afgan al Agriculturii şi Zootehniei, şi urmează să rămână în Republica Moldova până la 7 august.
Potrivit Ministerului Agriculturii de la Kabul, scopul vizitei este extinderea cooperării practice şi tehnice în domenii precum cercetarea agricolă, protecţia plantelor, combaterea dăunătorilor, utilizarea tehnologiilor moderne şi creşterea producţiei agricole.
Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a confirmat că membrii delegaţiei au primit vize de intrare, dar nu a precizat iniţial cine a semnat invitaţia care a permis deplasarea acestora.
„Guvernul a dispus verificarea modului în care au fost emise invitaţia şi vizele, precum şi revizuirea procedurilor interne”, a transmis Ministerul de Externe.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, a anunţat ulterior declanşarea unei anchete pentru stabilirea circumstanţelor în care au fost emise documentele şi a precizat că vor fi luate măsuri după încheierea verificărilor.
Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, a declarat că nu ştia despre vizită şi că asemenea deplasări nu sunt coordonate de Cancelaria de Stat.
„Cu siguranţă, asemenea situaţie nu trebuia să fie admisă, de aceea s-a dispus această anchetă pentru a înţelege cine se face responsabil. Este absolut inacceptabil că am avut această situaţie. Acum trebuie să înţelegem cine a greşit, cine a luat aceste decizii şi să fie luate anumite măsuri şi intervenţii în consecinţă”, a afirmat Alexei Buzu.
După anunţarea anchetei, secretarul de stat din Ministerul Agriculturii Vasile Şarban a declarat pentru Jurnal TV că el s-a ocupat de sosirea delegaţiei afgane la Chişinău.
Acesta a explicat că vizita ar avea legătură cu procedurile necesare pentru deschiderea pieţei afgane produselor agricole moldoveneşti. Potrivit lui Şarban, autorităţile afgane ar trebui să verifice spaţiile de depozitare şi condiţiile în care sunt păstrate produsele înainte de autorizarea importurilor.
„În Afganistan, procedura de a importa din altă ţară, adică pentru prima dată de a importa dintr-o ţară oarecare, este ca să vină oficialităţile”, a afirmat Vasile Şarban.
Secretarul de stat a susţinut că obiectivul demersului este identificarea unor noi pieţe de desfacere pentru producătorii agricoli din Republica Moldova.
Ministerul de Externe de la Chişinău a precizat că vizita a fost iniţiată în contextul unor discuţii dintre producători agricoli locali şi reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii privind posibile exporturi cu caracter umanitar către Afganistan, ţară afectată de o gravă insecuritate alimentară.
Partea afgană vorbeşte însă despre o invitaţie oficială, despre cooperare între cele două ţări şi despre întrevederi cu reprezentanţi ai autorităţilor moldovene.
Expertul în securitate Andrei Curăraru a atras atenţia că talibanii pot folosi asemenea deplasări pentru a demonstra că izolarea internaţională a regimului de la Kabul se reduce.
„La Chişinău se vorbeşte despre exporturi umanitare şi absenţa contactelor oficiale. La Kabul, deplasarea este prezentată drept invitaţie guvernamentală şi început al unei cooperări practice şi tehnice. Talibanii folosesc asemenea vizite pentru a arăta că izolarea lor externă se reduce, chiar dacă statul gazdă nu le recunoaşte guvernarea”, a declarat Curăraru.
Ministerul Afacerilor Externe a precizat că membrii delegaţiei nu sunt incluşi pe listele internaţionale de sancţiuni, dar a subliniat că Republica Moldova nu recunoaşte guvernarea talibană din Afganistan.
„Republica Moldova respectă cu stricteţe regimurile internaţionale de sancţiuni şi nu recunoaşte guvernarea talibană din Afganistan. În acest context, comunicăm că nu vor avea loc întrevederi bilaterale sau contacte oficiale cu reprezentanţii delegaţiei”, a transmis MAE de la Chişinău.
Talibanii au revenit la putere în Afganistan în august 2021. Regimul de la Kabul este criticat internaţional pentru încălcarea drepturilor omului şi pentru restricţiile severe impuse femeilor şi fetelor, inclusiv în ceea ce priveşte accesul la educaţie şi la locuri de muncă.