externe

O fosta consiliera a lui Donald Trump dezvaluie momentele „infricosatoare” in care fostul presedinte american voia sa execute oameni

Alyssa Farah Griffin, care a ocupat functia de director de comunicare al Casei Albe in timpul lui Donald Trump, a declarat ca o ipoteza socanta emisa in sala de judecata despre presedinti care au ordonat uciderea unor oameni ar putea sa nu fie atat de ipotetica atunci cand vine vorba de fostul ei sef.

Avocatii lui Trump au sustinut saptamana aceasta ca imunitatea prezidentiala inseamna ca un presedinte nu poate fi urmarit penal decat daca este pus sub acuzare si condamnat mai intai – chiar si intr-un caz precum comandarea asasinarii unui rival politic.

Farah Griffin, in prezent coprezentatoare a emisiunii „The View”, a calificat aceasta afirmatie drept „infricosatoare” in ceea ce il priveste pe Donald Trump.

„Problema este ca, in cazul lui Trump, acest lucru nu este chiar in afara domeniului posibilitatii”, a spus ea in emisiunea de miercuri, apoi a detaliat:

„Cand i s-a spus ca vicepresedintele sau a trebuit sa fie evacuat din Capitoliu pentru propria siguranta, el a spus, practic, „Si ce daca?”. Apoi, cand au aparut pancarte cu „Spanzurati-l pe Mike Pence”, el a afirmat ca vicepresedintele sau chiar ar merita asta. A facut aluzie si la faptul ca generalul Milley (fostul comandant  al armatei americane) ar trebui executat.”

„Asadar, Trump este un om care va depasi cam toate limitele care exista”, a avertizat ea, citata de Huffington Post.

Farah Griffin a intrat in mai multe detalii despre incidentul din Biroul Oval in timpul unui episod al emisiunii „The View”, difuzat luna trecuta.

„Chiar inainte de a demisiona, ma aflam intr-o sedinta in Biroul Oval impreuna cu o duzina de alti membri ai personalului, iar Trump era foarte furios ca cineva ar fi transmis presei informatia ca presedintele s-a speriat si a coborat in buncar, in timpul protestelor violente declansate de uciderea lui George Floyd”, a spus ea. „Atunci, Trump a spus: „Oricine a facut asta ar trebui executat”.”

Momentul respectiv a fost descris, de asemenea, in cartea din 2021 a reporterului Michael Bender de la Wall Street Journal, „Frankly, We Did We Did Win This Election”.

Urmareste-ne si pe:
Gabriel Tudor

Share
Published by
Gabriel Tudor

Recent Posts

Fostul sef al NATO: „Sistemele din Romania si Polonia ar trebui sa doboare rachetele Rusiei care vizeaza Ucraina”

Tarile NATO ar trebui sa foloseasca sistemele de aparare aeriana cu baze in Europa de…

4 ore ago

Barbatul care a atentat la viata premierului slovac Fico este poet, membru al Uniunii Scriitorilor din Slovacia. El are 71 de ani

Presa slovaca a relatat ca atacatorul care a tras cinci gloante asupra premierului Robert Fico…

8 ore ago

Cea mai bogata femeie din Australia cere Galeriei Nationale sa-i retraga portretul dintr-o expozitie

Miliardara australiana Gina Rinehart a cerut Galeriei Nationale din Australia sa-i elimine portretul dintr-o expozitie…

8 ore ago

Atacul asupra premierului slovac Robert Fico trimite unde de soc in toata Europa. Reactie si din partea SUA

Atacul de miercuri asupra premierului slovac Robert Fico in orasul Handlova, in urma unui eveniment…

8 ore ago

O locomotiva a Grup Feroviar Roman a luat foc la Poarta Alba

O locomotiva a Grup Feroviar Roman a luat foc, miercuri seara, la iesire din Poarta…

9 ore ago