life

O fosta statiune de schi din Alpii francezi a decis, in sfarsit, sa demoleze teleschiul nefunctional pentru ca nu a mai vazut zapada in ultimele decenii

Dupa cateva scartaituri, roata ruginita a fost in cele din urma smulsa de pe stalpul alb patat care statea odata cu mandrie pe versantul muntelui. Privind de pe margine, aproximativ o suta de oameni s-au adunat in micul sat francez alpin Saint-Firmin pentru a-si lua ramas bun de la teleschi, privind cum o mica echipa il demonta, potrivit CNN.

Motivul? Nu a mai fost folosit de ani, din lipsa zapezii.

„S-a produs incalzirea globala si asta ne-a schimbat viziunea asupra acestui sit”, a declarat pentru CNN Didier Beauzon, in varsta de 63 de ani, consilier municipal din Saint Firmin.

„Ei bine, a trebuit sa o dam inapoi naturii”, a adaugat el.

Statiunea de schi a fost construita initial in 1964 pentru a ajuta copiii din sat sa invete sa schieze undeva aproape de casa inainte de a aborda trasee mai dificile din Alpi.

Desi odata s-a bucurat de zapada in fiecare iarna, lucrurile s-au schimbat in ultimele decenii. Este o situatie cu care se confrunta in prezent si alte statiuni de schi franceze si europene, deoarece incalzirea globala a scurtat sezonului de schi si a redus stratul de zapada montan si suprafata ghetarilor.

„Lipsa zapezii a facut ca teleschiul sa functioneze pentru ultima oara acum 15 ani si doar pentru un weekend. De atunci, nu a mai fost folosit”, a spus Beauzon.

Dar lucrurile nu au stat intotdeauna asa, isi aminteste el. Cand era mic, in sat se organizau activitati pe timp de iarna pentru copii. Asociatia sportiva locala organiza competitii la sfarsit de saptamana, iar miercurea incepeau evenimente distractive pentru toti veniti, urmate de premieri in piata centrala a satului.

„Toata lumea putea castiga un premiu, tot ce trebuia sa faci era sa ajungi la finis, indiferent cum”, a spus Beauzon.
Premiile erau de obicei modeste – o pereche de sosete, un baton de ciocolata – dar vesele, a spus el.

„Eu nu am castigat niciodata un trofeu, dar toata lumea se simtea bine pentru ca era o atmosfera minunata”, a adaugat el.
Din pacate, astfel de traditii s-au topit odata cu zapezile.

Si cu liftul ruginind in tacere ca o amintire trista a vremurilor de alta data, satul a decis sa scape de el, o provocare care s-a dovedit a fi mai dificila decat orice coborare pe schiuri.

Teleschiul nu s-a lasat daramat cu una, cu doua.

„In interior, stalpii erau mai ranforsati decat am crezut”, a declarat Olivier Bustillo, directorul organizatiei de mediu Mountain Wilderness, insarcinata cu daramarea teleschiului.

„Am petrecut poate o jumatate de ora, poate aproape o ora mai mult la fiecare stalp”, a adaugat Bustillo.

Echipa formata din aproximativ 20 de muncitori a avut nevoie de doua zile pentru a termina dezmembrarea intregii instalatii. Grupul a demontat deja aproximativ 10 teleschiuri in Franta.

Costul dezmembrarii intregii instalatii din Saint-Firmin este de aproximativ 20.000 de euro, finantat in principal de administratia locala cu ajutorul organizatiilor caritabile. Metalul recuperat a fost colectat de o companie specializata in fier vechi si va fi reciclat, a spus Bustillo.

Este putin probabil sa fie ultimul lift demontat. Anul acesta, in Franta si in intreaga Europa de Vest a fost un val de caldura record, temperaturile ajungand la peste 40°C pentru o perioada mai lunga. Au avut loc incendii in partea de sud si vest a tarii.

In prezent, 62% din populatia Frantei este expusa fie la riscuri climatice „semnificative”, fie „foarte semnificative”, potrivit datelor Ministerului francez al Mediului.

De asemenea, Franta s-ar putea confrunta cu un viitor mult mai negru, deoarece se asteapta ca temperaturile sa creasca cu 3,8C pana in 2100 si chiar cu 6,7 in cel mai rau scenariu, potrivit unui studiu publicat de cercetatorii de la serviciul national francez de meteorologie Meteo France in octombrie.

La inceputul acestei luni, statiunea franceza Val Thorens, aflata la cea mai mare altitudine din Europa, a anuntat ca deschiderea sezonului de schi a fost amanata pana pe 26 noiembrie, din cauza „vremii calde de toamna”.

In Saint-Firmin, localnicii au decis sa construiasca ceva pe vechiul loc al teleschiurilor, pentru a le aminti copiilor de aceasta bucata de istorie.

Urmareste-ne si pe:
Camelia Stanciu

Share
Published by
Camelia Stanciu

Recent Posts

Iranul ameninta ca va construi o bomba nucleara daca va fi atacat de Israel: „Sambata am folosit doar arme vechi”

Iranul ameninta ca va construi o bomba nucleara daca va fi atacat de fortele israeliene,…

10 ore ago

Ciuca: „Daca va fi nevoie, PNL va avea propriul candidat la Primaria Capitalei. Electoratul nostru nu-l sustine pe Piedone”

Presedintele PNL, Nicolae Ciuca, a afirmat, joi seara, ca, in eventualitatea retragerii lui Catalin Cirstoiu…

6 ore ago

Un fugar american a fost prins in Piata Sf. Petru din Roma. Avea la el trei cutite lungi

Politia italiana l-a arestat, saptamana trecuta, pe „cel mai cautat” fugar american. Barbatul a fost…

11 ore ago

Sportivii romani vor merge la Paris cu aeronava „Nadia Comaneci”

Aeronava  Tarom care va transporta sportivii romani la Jocurile Olimpice de la Paris poarta numele…

10 ore ago

Doua fete de 6 si 11 ani au fost injunghiate in Franta. Suspectul a fost arestat

Un barbat a fost arestat dupa ce doua fete in varsta de sase si 11…

10 ore ago

Un lider regional al partidului german de extrema-dreapta AfD, trimis in judecata pentru utilizarea „cu buna stiinta” a unui slogan nazist intr-un discurs

Un lider regional al partidului de extrema dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a fost trimis…

10 ore ago