O instanță poloneză a decis că un ucrainean căutat în legătură cu exploziile care au distrus, în 2022, trei din cele patru conducte Nord Stream din Marea Baltică nu va fi predat Germaniei și a ordonat eliberarea sa imediată.
Bărbatul în vârstă de 46 de ani, identificat doar ca Volodimir Z., a fost arestat lângă Varșovia la sfârșitul lunii septembrie în urma unui mandat de arestare german. Autoritățile germane l-au descris ca fiind un scafandru antrenat și susțin că a făcut parte dintr-un grup care a plasat explozibili pe conductele din apropierea insulei daneze Bornholm, potrivit TVP World.
El este unul dintre cei doi ucraineni cărora Germania le solicită extrădarea în acest caz.
Vineri, judecătorul Dariusz Łubowski de la tribunalul districtual din Varșovia a respins cererea Germaniei de extrădare a lui Volodimir Z. El a spus că scopul procedurii nu a fost de a stabili dacă acuzatul a comis presupusul act, ci doar dacă acesta ar putea justifica executarea unui mandat european de arestare.
„Instanța poloneză nu are dovezi în această chestiune, deoarece partea germană a furnizat doar informații foarte generale”, a adăugat el.
Łubowski a ridicat, de asemenea, măsura preventivă a arestării temporare, ordonând eliberarea imediată a ucraineanului. „Sunteți liber”, i-a spus judecătorul lui Volodimir Z, care respinge acuzațiile care i se aduc.
Avocatul suspectului, Tymoteusz Paprocki, a declarat înainte de audiere că „clientul meu nu își recunoaște vinovăția, nu a comis nicio infracțiune împotriva Germaniei și nu înțelege de ce aceste acuzații au fost formulate de partea germană”.
El a spus că va argumenta, de asemenea, că niciun ucrainean nu ar trebui acuzat în urma unei acțiuni împotriva Rusiei.
Deși Varșovia a declarat că decizia privind extrădarea lui Volodimir Z. este o chestiune care ține exclusiv de instanțele judecătorești, premierul polonez Donald Tusk a spus, la începutul acestei luni, că predarea suspectului ucrainean nu este în interesul Poloniei. El a adăugat că problema nu este că au fost aruncate în aer aceste conducte, ci că au fost construite.
Polonia, care s-a opus în mod constant influenței rusești în regiune, a fost mult timp sceptică față de conductele Nord Stream, avertizând că acestea vor adânci dependența energetică a UE de Moscova.
Cazul a stârnit fricțiuni politice între Varșovia și Berlin.
Miercuri, Curtea Supremă a Italiei a decis că un alt cetățean ucrainean suspectat de implicare în explozii nu va fi extrădat în Germania.