O japoneza, recunoscuta drept cea mai in varsta persoana din lume, a murit la varsta de 116 ani

life

Tomiko Itooka, cea mai in varsta persoana din lume a murit intr-un azil de batrani din orasul japonez Ashiya, prefectura Hyogo, la varsta de 116 ani, potrivit oficialilor citati de BBC.

Ea a devenit cea mai batrana persoana din lume dupa ce spaniola Maria Branyas Morera a murit in august 2024, la varsta de 117 ani.

Itooka s-a nascut in mai 1908 – cu sase ani inainte de Primul Razboi Mondial si in acelasi an in care in SUA a fost lansata masina Ford Model T.

Ea a fost confirmata drept cea mai in varsta persoana din lume in septembrie 2024 si a primit certificatul oficial de la Cartea Recordurilor de Ziua Respectului pentru Batrani, care este o sarbatoare publica japoneza celebrata anual pentru a onora cetatenii in varsta ai tarii.

Itooka a trecut prin doua razboaie mondiale, pandemii, si a fost martor la descoperiri tehnologice.

In timpul studentiei a jucat volei si a urcat de doua ori pe Muntele Ontake, inalt de 3.067 de metri. S-a casatorit la 20 de ani si a avut doua fiice si doi fii, potrivit Cartii Recordurilor. In timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, a condus fabrica de textile a sotului ei. A locuit singura in Nara dupa ce sotul ei a murit in 1979. In urma ei au ramas un fiu, o fiica si cinci nepoti.

O slujba de inmormantare a avut loc in prezenta familiei si prietenilor.

In septembrie, Japonia numara peste 95.000 de persoane care aveau 100 de ani sau mai mult – dintre care 88% erau femei. Din cei 124 de milioane de locuitori ai tarii, aproape o treime au 65 de ani sau mai mult.

Cea mai in varsta persoana din lume este acum calugarita braziliana Inah Canabarro Lucas, care s-a nascut la 16 zile dupa Itooka si are 116 ani.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: