O noua explozie in Rusia, a sarit in aer gazoductul care transporta gaz din Arctica. Reactie de la Bucuresti: „Romania nu este afectata” – Video

externe

O explozie in urma careia si-au pierdut viata trei persoane s-a produs in centrul Rusiei, la un gazoduct care transporta gaz din Arctica spre Europa via Ucraina, au anuntat, marti, responsabili locali si agentia TASS, transmite Reuters.

Responsabili locali au indicat pe Telegram ca fluxul de gaz prin sectiunea gazoductului Urengoi-Pomari-Ujgorod a fost intrerupt de la ora 10,50 GMT.

Potrivit serviciilor de urgenta locale, citate de TASS, trei persoane au decedat si una a fost ranita.

Ministerul regional pentru Situatii de Urgenta din Ciuvasia a precizat ca explozia s-a produs in timpul lucrarilor de mentenanta planificate, in apropiere de satul Kalinino, la circa 150 km vest de Kazan. Flacara produsa de explozie a fost stinsa, a indicat aceeasi sursa.

Gazoductul, construit in anii ’80, intra in Ucraina prin statia de masurare Sudja, care in prezent este principala ruta prin care gazul din Rusia ajunge in Europa.

Gazprom a anuntat anterior marti ca se astepta sa pompeze 43 milioane de m3 de gaz spre Europa via Ucraina prin Sudja in urmatoarele 24 de ore, un volum similar celui din zilele precedente.

Romania nu este afectata de explozia de la conducta de gaz care traverseaza granita dintre Rusia si Ucraina la Sudja, potrivit datelor Transgaz, a transmis, marti, purtatorul de cuvant al Guvernului, Dan Carbunaru.

mediat dupa anuntul exploziei, cotatiile gazelor la hub-ul TTF de la Amsterdam au crescut cu pana la 6,6%, insa dupa comunicatul venit de la Gazprom cotatiile futures la gaze cu livrare in luna urmatoarea erau in scadere cu 1,6% pana la 106,78 euro pentru un Megawatt-ora.

Lovim „drept la tinta” si pe Telegram. Abonati-va si la canalul AK24 de Telegram

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: