„O noua mostra de iresponsabilitate din partea PSD”. Premierul Orban anunta ca va contracara motiunea de cenzura a PSD

politica

Premierul Ludovic Orban a declarat, sambata, dupa sedinta Biroului Politic National al PNL ca decizia PSD de a depune o motiune de cenzura este „o noua mostra de iresponsabilitate”.

”PNL este cel mai serios si cel mai puternic partid de pe esicherul politic. Este un partid care si-a asumat raspunderea guvernarii. Sa vii sa depui motiune de cenzura fara niciun motiv palpabil, asta este o noua mostra de iresponsabilitate din partea PSD. Nu exista niciun motiv pentru o astfel de motiune de cenzura, Guvernul pe care il conduc si-a facut datoria fata de Romania cu varf si indesat. Am reusit sa gestionam pandemia, am reusit sa adoptam masuri de relansare economica, eu zic ca vom merge cu fruntea sus in fata oamenilor. Avem grija fata de oameni!

Ma bazez pe orice parlamentar care are o urma de bun simt, care intelege interesul Romaniei! Imediat ce PSD va declansa procedura motiunii de cenzura, evident ca vom incepe toate discutiile necesare pentru a mentine stabilitatea guvernarii, pentru a continua masurile de relansare economica”, a declarat Ludovic Orban.

Presedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, joi, ca social-democratii sunt pregatiti sa vina, alaturi de alte forte din Opozitie, cu o propunere de premier, „un specialist recunoscut de toata lumea”, in situatia in care motiunea de cenzura pe care intentioneaza sa o depuna va fi adoptata.

„Asta e treaba Opozitiei sa depuna motiuni de cenzura. Cand PNL depunea motiuni de cenzura, noi veneam sa spunem ‘Domnule nu aveti voie sa depuneti motiuni de cenzura’? (…) Nu mai sunt credibili. Aici este marea problema a acestui Guvern. Acest Guvern trebuie sa plece si sa fie inlocuiti de niste specialisti care sa gestioneze aceasta pandemie si criza economica. Nu mai au credibilitate. Noi suntem pregatiti sa venim cu o propunere de premier. O sa discutam si cu celelalte forte aflate in Opozitie, ca si PSD, din Parlament sa venim cu o singura propunere, un specialist recunoscut de catre toata lumea. Avem aceasta propunere. E si normal daca daramam un Guvern sa venim cu o propunere. O sa mergem si cu o propunere de proiect economic pe termen scurt pana la alegeri”, a declarat Ciolacu, la Romania TV.

Liderul PSD a amintit ca atributul de desemnare a premierului este al presedintelui, conform Constitutiei. „Eu respect Constitutia. Presedintele numeste, de la cine doreste”, a adaugat Marcel Ciolacu.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: