O noua sentinta favorabila pentru clanul Cosma. Vlad Cosma a fost achitat intr-unul dintre dosare, decizia nu este definitiva

news

Tribunalul Prahova a decis, vineri, achitarea, in prima instanta a fostului deputat PSD, Vlad Cosma, in dosarul in care este acuzat de evaziune fiscala si spalare de bani. Achitari au fost date si in cazul celorlalti doi inculpati, oamenii de afaceri, Razvan Alexe si Lucian Petrica Usurelu, cel din urma administrator al firmei Allisano Business Park.

Vladut Cosma a fost achitat in baza articolului de lege care spune ca „fapta nu este prevazuta de legea penala”.

„In baza art.396 alin.1, 5 rap. la art.16 alin.1 lit.b teza I Cod proc. penala, achita pe inculpatul COSMA VLAD ALEXANDRU, sub aspectul savarsirii infractiunilor de: – instigare la evaziune fiscala, prev. de art.25 Cod penal rap. la art. 9 alin.1 lit. c din Legea nr.241/2005, fapta din perioada ianuarie – martie 2012; – instigare la spalare a banilor in forma continuata, prev. de art.25 Cod penal rap. la art.29 alin.1 lit.a din Legea nr.129/2019 cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal, fapta din perioada ianuarie – aprilie 2012”, se arata in minuta Tribunalului Prahova.

Vlad Cosma a fost trimis in judecata pentru instigare la evaziune fiscala si spalare de bani. Anchetatorii sustin ca el ar fi comis ilegalitati cu privire la campania electorala a PSD din anul 2012.

„La inceputul anului 2012, in perioada premergatoare alegerilor locale ce urmau sa aiba loc in vara anului 2012, inculpatul Cosma Vlad Alexandru, la acea data presedinte al Organizatie de Tineret a PSD Prahova, l-a determinat pe inculpatul Usurelu Petrica Lucian, administrator al Allisano Business Park SRL, in scopul disimularii sponsorizarii ilegale a campaniei electorale, sa inregistreze in contabilitatea societatii factura fictiva nr. (…) emisa de SC Alex Design SRL, in valoare totala de 1.086.240 lei, cauzandu-se un prejudiciu bugetului consolidat al statului in valoare de 210.240 lei, reprezentand TVA”, potrivit anchetatorilor.

In 2016, Vlad Cosma a fost condamnat la cinci ani de inchisoare de Instanta Suprema, intr-un alt dosar. Fostul presedinte al CJ Prahova, Mircea Cosma, a fost condamnat la opt ani. Sentinta a fost, insa, anulata.

Cei doi sunt acuzati ca, intre 2010 si 2013, ar fi primit mita un milion de euro de la patronii unor firme de asfaltare si deszapezire ca sa le acorde contracte. Dupa decizia CCR cu privire la completele nespecializate de la Curtea Suprema, procesul a reinceput de la zero la Tribunalul Prahova

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: