O noua victorie strategica a Ucrainei: „Fortele Armate ale Ucrainei au trecut raul Oskil. De ieri, Ucraina controleaza si malul stang”

externe

Fortele ucrainene au trecut raul Oskil, in nord-estul regiunii Harkov, si acum controleaza ambele maluri ale raului, a afirmat, duminica, armata acestei tari, potrivit CNN, citat de news.ro.

”Fortele Armate ale Ucrainei au trecut raul Oskil. De ieri, Ucraina controleaza si malul stang”, a anuntat, pe Telegram, Centrul pentru Comunicari Strategice al Ucrainei.

Centrul a postat si un video care infatiseaza un pod de pontoane peste rau si un vehicul militar care traverseaza.

Anterior, in cursul acestei luni, Chiril Imasev, corespondent militar pentru canalul de Telegram rus Readovka, a afirmat ca fortele ruse au plecat din orasul Kupiansk din regiunea Harkov (la circa 30 de mile nord de Izium) si s-au retras dincolo de rau pentru a se ”regrupa”.

Potrivit Statului Major al Armatei ucrainene, trupele au respins avansurile rusilor in apropiere de raul din Kupiansk, ca si in alte asezari, duminica.

”In ultimele zile, unitati ale Fortelor de Aparare ale Ucrainei au respins atacurile inamicului in zone din Kupiansk, Hoptivka, Mykolaivka Druga, Vesela Dolyna, Odradivka, Maryinka, Novomykhailivka si Pravdyne”, a afirmat armata ucraineana.

”In timpul zilei, ocupantii rusi au lansat trei rachete si 11 lovituri aeriene, au executat peste 40 de bombardamente cu MLRS (Sistemul Lansator de Rachete Multiple) asupra unor obiective de pe teritoriul Ucrainei”, a adaugat armata ucraineana, aratand ca ”infrastructura a peste 20 de localitati a fost afectata”.

Duminica, fortele aeriene ucrainene au desfasurat 20 de lovituri, din care 15 in ”zone de concentrare a fortelor inamice si fortarete” si patru dintre ele au atins ”pozitii ale sistemelor de rachete anti-aeriene”, a mai aratat armata ucraineana, fara a specifica locatiile acestor lovituri.

In acest context, Zelenski a promis ca va mentine presiunea asupra Moscovei dupa victoriile rapide ale Ucrainei in regiunea Harkov in aceasta luna.

„S-ar putea ca unii dintre voi sa aiba impresia ca, dupa o serie de victorii, avem acum un fel de acalmie”, a afirmat presedintele ucrainean in discursul sau nocturn de duminica spre luni. „Dar nu exista niciun fel de acalmie. Sunt pregatiri pentru urmatoarea serie (…). Caci Ucraina trebuie sa fie libera. Toata”, a afirmat el.

Presedintele american Joe Biden a declarat de asemenea ca o victorie a Ucrainei inseamna o retragere a fortelor ruse de pe intreg teritoriul tarii si a promis acesteia sprijinul SUA atat timp cat este nevoie.

„A castiga razboiul in Ucraina inseamna a scoate complet Rusia din Ucraina si a-i recunoaste suveranitatea. Ei inving Rusia”, a declarat el intr-un interviu acordat emisiunii ’60 Minutes’ de la CBS duminica.

„Rusia se dovedeste a nu fi atat de competenta si capabila pe cat credeau multi ca ar fi”, a spus Biden.

Artileria rusa a tintit duminica orase si sate pe frontul de est si de sud, inclusiv infrastructura civila din orasul Zaporojie, au declarat oficiali ucraineni.

Marea Britanie a declarat ca fortele ruse si-au extins atacurile impotriva infrastructurii civile in Ucraina in urma esecurilor pe campul de lupta si probabil ca le va extinde si mai mult.

„Dat fiind ca se confrunta cu infrangeri pe linia frontului, Rusia se pare ca a extins obiectivele pe care este pregatita sa le loveasca intr-o incercare de a submina in mod direct moralul poporului si guvernului ucrainean”, a estimeaza Ministerul britanic al Apararii.

Comandamentul operational Sud al Fortelor de aparare ucrainene a indicat luni ca lovituri au fost lansate asupra unei statii radar de langa Herson si a unui pod plutitor langa Nova Kahovka, la est de Herson, unde contraofensiva ucraineana s-a concentrat pe scoaterea din functiune a podurilor peste fluviul Nipru si raul Inhulet.

Presedintele rus Vladimir Putin a minimalizat vineri contraofensiva rapida a Ucrainei si a spus ca Moscova va reactiona mult mai puternic daca trupele sale vor fi supuse unor presiuni suplimentare.

Aceste amenintari repetate suscita temeri ca Putin ar putea recurge la un moment dat la arme nucleare tactice sau la un razboi chimic, noteaza Reuters.

Unii analisti militari au spus ca Rusia ar putea organiza un incident nuclear la centrala nucleara Zaporojie (sudul Ucrainei), aflata din martie sub controlul fortelor ruse, dar operata de personal ucrainean.

Moscova si Kievul se acuza reciproc de bombardamentele asupra centralei, care au deteriorat cladiri si avariat liniile electrice necesare pentru racirea in siguranta a reactoarelor.

Generalul Mark Milley, seful Statului Major al SUA, a recomandat duminica vigilenta dupa ce a vizitat o baza din Polonia care ajuta la efortul de razboi al Ucrainei.

„Razboiul nu merge prea bine pentru Rusia in acest moment, prin urmare este de datoria noastra a tuturor sa mentinem o stare de pregatire ridicata, de alerta”, a declarat generalul Milley dupa vizita la baza respectiva.

Pe masura cresterii pierderilor pe campul de lupta, armata rusa cauta sa angajeze soldati pe baza de contract pentru ceea ce numeste „operatiune militara speciala” in Ucraina si ofera aproape 3.000 de dolari pe luna ca stimulent.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: