O pensionara a donat 8 lei pentru spitalul din Slatina. Directorul spitalului: „A facut efortul sa mearga la Trezoreria Slatina si sa doneze”

news

Mai multe persoane fizice si firme au facut luna aceasta donatii pentru achizitia de materiale de protectie la Spitalul Judetean de Urgenta Slatina, astfel ca suma totala stransa din sponsorizari a ajuns la 790.000 de lei, iar printre cei care au donat se numara si o pensionara care s-a prezentat la Trezorerie si a donat opt lei, a anuntat marti managerul unitatii medicale, Catalin Rotea.

„Vreau sa-i multumesc unei doamne, al carei nume nu o sa-l dau, este pensionara, care a facut efortul sa mearga la Trezoreria Slatina si sa doneze 8 lei. Este o suma care, probabil, pentru dumneaei inseamna foarte mult, din pensia pe care o are si ii multumesc si dumneaei in aceeasi masura in care multumesc tuturor sponsorilor”, a spus marti, intr-o declaratie de presa postata pe Facebook, Catalin Rotea.

Managerul SJU Slatina a spus ca toti banii din donatii vor fi cheltuiti exclusiv pentru achizitia de materiale sanitare de protectie si dezinfectanti, acest fapt fiind mentionat si in contractul de sponsorizare. Rotea a precizat ca SJU Slatina va achizitiona materiale de protectie si dezinfectanti si din bani primiti de la Consiliul Judetean (CJ) Olt, care a alocat in acest sens un milion de lei.

„Din aceste donatii, in contul de sponsorizari special alocat in Trezorerie avem suma de 790.000 lei. Consiliul Judetean Olt ne-a acordat un ajutor de un milion de lei, 600.000 de lei pentru spitalul nostru, 400.000 lei pentru echipamente pentru ISU si SMURD. Vorbim de o suma de aproximativ 1,8 milioane lei, bani care sunt in conturile de la Trezorerie, special destinate, din care pana acum nu s-a cheltuit niciun leu. Comenzile facute pentru asigurarea fluxurilor de materiale sanitare si dezinfectanti necesare strict pentru coronavirus sunt de 2,2 milioane lei, ele vor fi platite la 60 de zile de la livrarea produselor. Sunt in continuare produse in curs de livrare, la scadenta de 60 de zile, ele vor fi platite exclusiv din conturile de sponsorizari si din sumele primite din fondul de rezerva de la CJ, pentru ca sumele din sponsorizari pot fi folosite doar pentru achizitia de materiale sanitare. Pe masura ce se vor efectua platile, ele vor fi publicate”, a punctat Rotea, citat de Agerpres.

Managerul SJU Slatina a subliniat ca unitatea medicala va continua comenzile de materiale sanitare astfel incat sa nu se epuizeze stocurile.

„Nu se opresc aici comenzile de materiale sanitare. Inchei prin a multumi celor care ne-ati ajutat, prin a va sigura ca banii dumneavoastra vor fi cheltuiti intr-un mod judicios si transparent si nu pot sa va spun decat ca ma inclin in fata dumneavoastra”, a adaugat Catalin Rotea.

El a mentionat ca in prezent spitalul are stocuri de echipamente medicale pentru a asigura o activitate normala sau chiar crescuta timp de doua saptamani.

In ce priveste consumul de materiale sanitare si echipamente de protectie din spital in luna martie, Rotea a spus ca este posibil sa fi fost influentat de o stare de panica aparuta si in sistemul medical, fapt ce a determinat masuri de precautie sporite.

Potrivit lui Rotea, in martie, la SJU Slatina s-au folosit 25.000 de masti de unica folosinta cu trei straturi, 800 de masti FFP2 si FFP3 (cele cu grad ridicat de protectie), 800 de compleuri de protectie cu gluga, 800 de viziere, 1.500 de ochelari de protectie, 8.000 de manusi de examinare pentru nivel de risc ridicat, 15.000 de manusi de examinare din latex, 3.500 de manusi examinare nesterile, 5.500 de botosei de unica folosinta, 1.500 de bonete de unica folosinta, 1.500 de halate de unica folosinta si 580 de halate chirurgicale de unica folosinta ranforsate.

„In afara de aceste materiale sanitare, la nivelul lunii martie, consumul de dezinfectanti a fost de trei ori mai mare decat consumul unei luni normale, nu pentru ca a fost risipa, nu pentru ca s-au scurs cantitati din spital, ci pentru ca exista un nivel de panica la intreaga populatie si inevitabil la nivelul sistemului medical iar masurile de precautie sunt mai mult decat sporite. Astazi avem stocuri suficiente pentru a asigura o activitate normala si chiar crescuta pentru inca doua saptamani, iar comenzile pe care le-am facut chiar de acum trei saptamani urmeaza sa fie livrate astfel incat sa putem sa asiguram o fluenta a aprovizionarii stocurilor si sa nu existe absolut niciun fel de ruptura de stoc”, a subliniat Catalin Rotea.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: