Amenda a venit însoțită de imagini surprinse de camerele din traffic, care arătau un Trans Am negru cu plăcuța de înmatriculare KNIGHT din California, aceeași plăcuță ca mașina din serial și de pe mașina neînmatriculată a muzeului. Plăcuța de înmatriculare este, de asemenea, legată de alte cinci amenzi rutiere neplătite din New York de la sfârșitul anului 2024, arată documentele orașului, potrivit AP.
Modul în care orașul a ajuns la mașina din muzeu nu a fost imediat clar.
„Suntem cunoscuți pentru mașinile noastre care au apărut la Hollywood în emisiuni TV și filme, dar nu am nicio idee cum s-a ajuns de la un tichet în New York la plăcuțele de înmatriculare din California și apoi la Muzeul Volo din Illinois. Încă încercăm să deslușim povestea”, a spus Jim Wojdyla, directorul de marketing al muzeului.
Muzeul a contestat amenda în instanță.
„Este foarte amuzant”, a spus Wojdyla. „Vrem să aflăm cine este tipul ăsta, pentru că, cine se aseamănă, se adună. Vrem doar să știm dacă este de la un muzeu, este doar un tip care a construit această mașină ca hobby? Și este o replică surprinzptor de bună. Am vrea să-i cunoaștem pe acei tipi.”
Filmul „Knight Rider”, cu David Hasselhoff, a fost difuzat pe NBC între 1982 și 1986 și îl prezenta pe KITT, Trans Am-ul negru cu un computer vorbitor sarcastic. (KITT înseamnă Knight Industries Two Thousand). Aproximativ 20 de mașini KITTS au fost construite pentru serial, dar doar cinci dintre originale mai există, a relatat revista Road & Track.
Există, de asemenea, numeroase replici, inclusiv cea a muzeului. Grupul de Facebook Knight Rider KITT Car Club, destinat persoanelor care dețin replici, are aproape 19.000 de membri.
Potrivit Departamentului de Vehicule Motorizate din California, o persoană cu numele de familie Knight și-a reînmatriculat plăcuța cu „KNIGHT” în martie.
În orașul New York există până la 750 de camere cu detectoare de viteză. Când o cameră surprinde un șofer care depășește limita de viteză, înregistrează fotografii ale vehiculului și ale plăcuței de înmatriculare. Personalul Departamentului de Transport al orașului verifică datele și trimite amenzi proprietarilor de vehicule dacă acestea depășesc limita de viteză cu peste 16 km/h, se arată pe site-ul orașului.
Muzeul Volo se distrează cu probema amenzii pe rețelele de socializare. Recent, și-a schimbat antetul paginii de Facebook în „Casa lui KITT din Knight Rider, care a primit o amendă pentru viteză în New York fără a părăsi vreodată expoziția din Illinois!”
„Are cineva numărul lui Hasselhoff? Ne datorează 50 de dolari!!!!”, este una dintre postările sale.