Oamenii din sistem spun adevarul despre Adamescu. Acesta a fost transformat in martir de Dragnea si trustul penal Antena 3 – RTV

news

Administratia Nationala a Penitenciarelor (ANP) informeaza, miercuri, ca omul de afaceri Dan Adamescu a fost cazat in unitatile de detentie in conformitate cu dizabilitatile sale, iar atestarea prin examene bacteriologice a bacteriei invocate in spatiul public nu are legatura cu perioada custodierii in sistemul penitenciar.

„Solicitarile inaintate de catre familie reprezentantilor penitenciarelor de a primi medicatie au fost avizate pozitiv, medicatia fiind administrata conform recomandarilor medicilor specialisti. Avand in vedere ca datele medicale sunt confidentiale, va putem preciza doar ca atestarea prin examene bacteriologice a bacteriei invocate nu are legatura cu perioada custodierii in sistemul penitenciar, nefiind diagnosticat in acest sens la internarea in spitalul din reteaua publica. Cazarea acestei persoane in unitatile de detentie s-a realizat in conformitate cu dizabilitatile sale, fapt constatat si de reprezentantii Ambasadei Germaniei in Romania cu ocazia vizitarii acestuia”, se arata intr-o informare a ANP.

Potrivit sursei citate, Adamescu a beneficiat de asistenta medicala atat prin intermediul retelei sanitare a ANP, cat si al retelei sanitare publice si private, iar, din luna septembrie a anului trecut, acesta se afla sub supraveghere medicala intr-o retea sanitara privata, in vederea realizarii unei interventii chirurgicale pentru o afectiune cronica la un picior.

„In conformitate cu procedurile legale, administratia Penitenciarului Jilava a anuntat familia persoanei decedate, a informat judecatorul de supraveghere a privarii de libertate si a sesizat Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti. Administratia Nationala a Penitenciarelor si unitatile de detentie in care a fost custodiata persoana in cauza vor pune la dispozitia organelor competente toate informatiile si documentele necesare in vederea derularii, in bune conditii, a acestei anchete”, mai precizeaza ANP.

Reprezentantii Sindicatului Omnia din Administratia Nationala a Penitenciarelor reactioneaza si acestia dur la afirmatiile lui Dragnea. Sindicalistii au tinut sa faca urmatoare precizari:

„In legatura cu afirmatiile Presedintelui Camerei Deputatilor, domnul Liviu Dragnea, referitoare la proiectul ordonantei de urgenta privind gratierea unor pedepse cu inchisoarea, pentru corecta informare a publicului, facem urmatoarele precizari:

1. Conditiile din penitenciare au fost criticate in mod constant in ultimii 27 de ani, dar pana la incarcerarea unor politicieni si oameni de afaceri importanti au fost ignorate de catre toate partidele politice si de catre toate guvernele, fara exceptii.

2. Supraaglomerarea ca fenomen este in scadere, iar cifrele demonstreaza ca acest efect este unul consistent. In ultimii 10 ani numarul detinutilor a scazut de la aprox. 48.000 de detinuti la aprox. 27.000 de detinuti. Motiv pentru care apreciem ca, supraaglomerarea va scadea in maxim 4 ani daca planurile existente vor fi finantate si implementate.

3. Conditiile din penitenciare s-au imbunatatit constant, chiar daca nu in ritmul asteptat, motivul fiind subfinantarea cronica a sistemului penitenciar sub absolut toate guvernarile. In niciun an nu s-a acordat mai mult de 65% din necesarul de finantare. Mai mult, din ambitii personale – ministrul fiind in conflict cu directorul general, in 2016 au fost returnati la bugetul de stat peste 30 de milioane de Euro din bugetul penitenciarelor, echivalentul a 11.000 de locuri de detentie reamenajate sau al unui penitenciar nou.

4. Rata mortalitatii in penitenciare este de 3,5 la mia de detinuti. Rata mortalitatii in Romania este de 11 la mia de locuitori. Situatia este similara si in privinta sinuciderilor, in contradictie cu afirmatiile unor parti interesate in a prezenta o situatie catastrofala. Informatia este preluata din statistica UE.

5. 40,7% dintre romani au WC-ul in curte. 100% dintre detinuti au acces permanent la grupuri sanitare si apa curenta, chiar daca 19 din cele 44 de penitenciare romanesti sunt supraaglomerate. Lista comparatiilor ar putea continua, dar ar fi nedrept pentru cei care platesc sejurul in penitenciar al infractorilor.

6. Detinutul Adamescu (un exemplu folosit de catre dl. Dragnea), bolnav inca dinainte de a fi incarcerat, se afla din septembrie 2016 intr-o clinica privata, a fost operat la genunchi de catre medicul pe care si l-a ales, si a decedat intr-o clinica privata. Romanii liberi si platitori de impozite n-au aceasta sansa.

7. Fostul ministru al justitiei, Raluca Pruna, a inventat o asazisa amenda de 80 de milioane de euro aplicabila de catre CEDO Romaniei. Recent a descoperit acest fals si presedintele Iohannis. Raluca Pruna stim deja ca are neplacutul obicei de a inventa cifre.

8. In realitate, efectele unei hotarari pilot nu presupun aplicarea unor amenzi. De fapt CEDO inceteaza sa solutioneze cauze de un anume tip (in acest caz referitoare la detentie) pana cand statul membru nu-si rezolva problemele sistemic, pe baza unor recomandari. Un exemplu in acest sens este hotararea pilot pe tema restituirilor.

9. Constatam cu surprindere ca Guvernul alege sa ignore pozitiile critice, mai mult decat argumnetate, ale institutiilor apolitice din cadrul justitiei (DIICOT, DNA), precum si ale asociatiilor profesionale (AMR) sau neguvernamentale (Expert Forum, etc). Nu reluam argumentele prezentate si problemele identificate punctual, acestea fiind deja comunicate public, insa cerem ca argumentele sa fie discutate.

10. In context, precizam ca din punct de vedere sindical suntem neutri fata de aceasta initiativa a Guvernului. Consideram insa necesar sa reactionam fata de lipsa de transparenta, fundamentarea defectuoasa si elaborarea interesata a proiectului de act normativ susamintit”, se afirma intr-un comunicat al Sindicatului Omnia.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

 

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: