Oana Țoiu merge la Forumul Economic Mondial de la Davos. Cine mai face parte din delegația României

Oana Țoiu merge la Forumul Economic Mondial de la Davos. Cine mai face parte din delegația României

România va fi reprezentată la ediţia din 2026 a Forumului Economic Mondial (WEF) de la Davos de o delegaţie guvernamentală condusă de ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, alături de ministrul investiţiilor şi proiectelor europene, Dragoş Pîslaru, ministrul energiei, Bogdan Ivan, şi consilierul prezidenţial Radu Burnete.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, miniştrii participă la invitaţia preşedintelui Forumului Economic Mondial la cea de-a 56-a reuniune anuală a organizaţiei, care se desfăşoară în localitatea Davos-Klosters din Elveţia, în perioada 19–23 ianuarie.

Ediţia din acest an a Forumului are ca temă centrală susţinerea dialogului – „A spirit of dialogue” – şi reuneşte oficiali de nivel înalt, între care preşedinţi, prim-miniştri şi miniştri, precum şi reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale, mediului academic, sectorului privat, presei şi societăţii civile.

Agenda discuţiilor este structurată în jurul a cinci provocări globale majore: cooperarea într-o lume contestată, deblocarea unor noi surse de creştere economică, investiţiile în capitalul uman, promovarea responsabilă a inovaţiei şi creşterea prosperităţii globale.

”În contextul unor fragmentări politice şi ideologice tot mai accentuate, WEF îşi propune ca ediţia din 2026 să funcţioneze ca o platformă imparţială de dialog şi să găzduiască, în marja agendei oficiale, discuţii privind noile evoluţii ale relaţiilor transatlantice”, se mai arată în comunicat.

MAE precizează că ministrul Oana Țoiu revine la Davos după participarea din 2019, când a fost invitată în calitate de expert-vorbitor.

De asemenea, România are în acest an cea mai consistentă delegaţie guvernamentală dintre toate ediţiile conferinţei, ceea ce ”reflectă angajamentul comun al Guvernului şi al Administraţiei Prezidenţiale pentru consolidarea diplomaţiei economice”.

Comentarii

Citește mai departe

Autoritățile sud-coreene au efectuat percheziții masive în serviciile de informații și în comandamentul militar, ca parte a unei anchete care vizează civili suspectați că au trimis drone în Coreea de Nord. Acțiunea a stârnit tensiuni și ridică întrebări serioase despre securitatea și responsabilitatea în peninsula coreeană, relatează The Independent. Incidentul dronelor La începutul lunii ianuarie, […]
Ciorba nu este doar un fel de mâncare reconfortant, ci un adevărat aliat al sănătății. Această preparare tradițională combină hidratarea, nutrienții esențiali și senzația de sațietate într-un mod care sprijină echilibrul organismului și menținerea unei greutăți sănătoase. Spre deosebire de alte feluri de mâncare mai dense caloric, ciorba oferă volum și savoare fără a supraîncărca […]
Siria și Arabia Saudită au semnat acorduri care includ o companie aeriană comună și un proiect de 1 miliard de dolari pentru dezvoltarea telecomunicațiilor, au declarat oficialii, în timp ce autoritățile încearcă să reconstruiască țara după ani de război. Arabia Saudită a fost un susținător major al autorităților islamiste siriene, care au preluat puterea după […]
Președintele francez Emmanuel Macron avertizează că tensiunile cu Statele Unite nu s-au sfârșit și că blocul european trebuie să își consolideze puterea și independența economică. „Momentul Groenlanda” nu este doar o neînțelegere diplomatică, ci un semnal de alarmă pentru întreaga Europă, subliniind necesitatea reformelor economice și a unei strategii globale ferme, relatează Reuters. În ciuda […]
Bucureștiul, metropola care a demonstrat deja că poate organiza evenimente sportive majore, atacă o nouă finală europeană. Federația Română de Fotbal a depus deja prima parte a dosarului de candidatură către UEFA, pentru găzduirea ultimului act al competiției Europa League în primăvara anului 2028 sau chiar în 2029. România se bate cu țări puternice precum […]