Obedienta ministrilor fata de slugile lui Dragnea. Plumb: „Darius Valcov si Codrin Stefanescu stiu ce spun”

politica

Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a declarat la Digi24 ca in chestiunea spitalelor regionale, Darius Valcov si Codrin Stefanescu „stiu ce spun”, costul unui spital regional, de exemplu, la Iasi ajungand la suma de 530 de milioane de euro.

Rovana Plumb a spus ca sunt si modele de spitale care costa mai putin, care se pot face prin parteneriat public-privat si ca Guvernului va lua decizia, iar aceasta va fi cea mai buna.

„Darius Valcov si Codrin Stefanescu stiu ce spun. Valcov a explicat foarte clar. Costul unui spital regional, de exemplu la Iasi, ajunge la 530 milioane de euro. Si constructia, pe langa partea de pregatire.
Documentatia tehnica e facuta de specialisti, prin asistenta acordata de BEI. Sunt si modele de spitale care costa mai putin, care se pot face prin parteneriat public-privat. Nu inseamna ca nu utilizam bani europeni.

Trebuie sa gasim solutiile cele mai bune pentru Romania, cu care sa venim in intampinarea nevoilor oamenilor. Nu cred ca cei care au nevoie de servicii de sanatate se gandesc daca sunt finantate pe formula x sau y. Oamenii au nevoie de servicii de sanatate si de spitale. Decizia apartine guvernului si va fi cea mai buna.

Fondul european care finanteaza aceasta constructie este supraangajat in momentul de fata, noi am dat drumul la proiecte care sa fie depuse indiferent de zona, conform strategiei pentru Romania, nu mai e loc sa mai gasim niste fonduri, am realocat intre ele”, a declarat Rovana Plumb.

Comisarul european Corina Cretu a criticat saptamana trecuta Guvernul de la Bucuresti si a spus ca autoritatile romane ar trebui sa fie preocupate de atragerea banilor UE, nu de incheierea parteneriatelor public-private.

Dupa ce Darius Valcov, consilierul premierului Dancila, a sustinut ca statul prefera sa construiasca spitale in parteneriat public-privat in locul banilor europeni pe motiv ca ar fi mai ieftin, comisarul european Corina Cretu a venit cu precizari. Aceasta a spus ca suma de 150 de milioane de euro alocata din bani europeni pentru trei spitale regionale – la Craiova, Iasi si Cluj – a rezultat exclusiv din propunerea inaintata de Romania.

Corina Cretu a continuat vineri discutiile in contradictoriu cu autoritatile de la Bucuresti si cu colegii de partid, ea remarcand ca dupa ce a afirmat ca studiul de fezabilite pentru spitalele regionale costa 1,8 milione de euro, nu 250 cum au spus autoritatile romane, atacurile impotriva sa s-au intensificat, ea considerand trist faptul ca, in timp ce in alte state Comisia Europeana reusesc sa dezvolte si sa deblocheze proiecte, de la Bucuresti ea primeste doar acuzatii si insulte.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: