Obiceiurile care îi învață pe copii să aprecieze și să consume mai multe legume de-a lungul vieții

Adaugă ca sursă preferată pe Google

Copiii nu resping legumele doar pentru că sunt încăpățânați sau pentru că vor să își testeze părinții. De multe ori, reacția lor are legătură cu felul în care percep gustul, mirosul, textura și noutatea unui aliment. Pentru un adult, o legumă poate părea banală, însă pentru un copil poate fi ceva intens, greu de înțeles sau, pur și simplu, neplăcut la prima întâlnire.

Unele legume, mai ales cele verzi sau crucifere, pot avea un gust ușor amar. Copiii pot percepe această amăreală mai puternic decât adulții, iar de aici apare refuzul. Broccoli, spanacul, varza de Bruxelles sau alte legume asemănătoare pot avea, pentru ei, un gust mult mai intens decât ne-am imagina noi. Din acest motiv, reacția copilului nu trebuie privită automat ca un moft făcut intenționat.

Puci la Craiova contra lui Grindeanu. Surse: întâlnire între Vasilescu și George Simion, se cimentează o alianță PSD-AUR fără Grindeanu

SRI a instruit peste 1.000 de profesori, pentru a identifica elevii vulnerabili la radicalizare, care ar putea deveni teroriști

Cercetările despre alimentația copiilor arată că felul în care aceștia reacționează la gustul amar și la legume poate fi influențat de diferențe individuale, inclusiv de factori genetici. Cu alte cuvinte, unii copii pot fi mai sensibili la anumite gusturi decât alții. Asta nu înseamnă că nu vor accepta niciodată legumele, ci că au nevoie de mai mult timp, de răbdare și de expuneri repetate, notează National Library of Medicine.

La vârste mici apare și ceea ce specialiștii numesc neofobie alimentară, adică teama sau refuzul de a încerca alimente noi. Pentru un adult, o legumă nouă poate fi doar o garnitură diferită. Pentru un copil, însă, poate fi ceva complet necunoscut, cu o culoare ciudată, un miros puternic sau o textură pe care nu știe cum să o accepte. De aceea, mulți copii preferă alimentele familiare, cu gust previzibil. Pastele, pâinea, cartofii sau lactatele pot fi mai ușor de acceptat tocmai pentru că sunt cunoscute. Copilul știe la ce să se aștepte, iar masa nu mai pare o experiență nouă sau greu de controlat.

Refuzul unui aliment nu înseamnă automat că acel copil nu va mânca niciodată legume. De multe ori, înseamnă doar că are nevoie de timp pentru ca alimentul respectiv să nu i se mai pară străin. Acceptarea alimentelor noi crește, de obicei, prin expuneri repetate, într-un mediu calm și fără presiune. Cu cât copilul vede mai des alimentul în farfurie, fără să fie obligat să îl mănânce, cu atât acesta poate deveni mai familiar.

Un alt motiv pentru care copiii resping legumele ține de textură. Uneori, copilul nu refuză leguma în sine, ci felul în care aceasta se simte în gură. Poate respinge morcovul fiert, dar îl poate accepta crud, tăiat bastonașe. Poate refuza dovlecelul moale, însă poate mânca aceeași legumă într-o supă-cremă sau într-o chifteluță la cuptor.

Pentru copii, textura contează, uneori, la fel de mult ca gustul. Dacă un aliment este prea moale, prea fibros, prea lipicios sau creează o senzație neplăcută în gură, copilul îl poate respinge imediat. De multe ori, nici nu știe să explice exact ce îl deranjează. Spune doar că nu îi place, iar părintele poate crede că refuză leguma din principiu.

Din acest motiv, nu este întotdeauna suficient să spui: „Nu îi place broccoli.” Uneori, copilului nu îi place doar felul în care a fost gătit sau prezentat acel broccoli. Poate îl acceptă mai bine copt, într-o supă-cremă, amestecat într-o omletă sau pus într-o formă mai ușor de mâncat. Schimbarea texturii poate face diferența dintre un refuz total și o încercare timidă.

Preferințele copiilor se formează treptat. Un aliment refuzat astăzi poate fi acceptat peste câteva săptămâni, dacă este oferit din nou, în cantitate mică și fără lupte la masă. De aceea, un refuz nu trebuie privit ca un verdict definitiv. Copilul poate avea nevoie de mai multe întâlniri cu același aliment până când va fi dispus măcar să îl guste.

Un copil mic poate avea nevoie de numeroase expuneri înainte să accepte un aliment nou. Asta înseamnă că simpla prezență a legumei în farfurie poate reprezenta un pas important, chiar dacă, la început, nu o mănâncă. Copilul o vede, o miroase, poate o atinge și se obișnuiește treptat cu ea. Pentru un adult, acest proces poate părea lent, însă, pentru copil, poate fi exact ritmul de care are nevoie.

Cum influențează comportamentul părinților preferințele alimentare ale copilului

Comportamentul părinților are un rol important în felul în care copilul se raportează la mâncare, însă asta nu înseamnă că părinții sunt vinovați pentru fiecare refuz. Unele tendințe alimentare au și o componentă biologică sau genetică. Sunt copii care acceptă mai ușor gusturile noi și copii care au nevoie de mai mult timp pentru aceeași schimbare. Unele studii arată că mofturile alimentare pot fi influențate puternic de factori genetici, de la vârste fragede până spre adolescență. Totuși, mediul de acasă continuă să conteze. Contează ce vede copilul la masă, cum vorbesc adulții despre mâncare, cât de des apar alimente variate în farfurie și câtă presiune există în jurul lor.

Așadar, părintele nu controlează totul, dar poate crea un cadru mai bun. Copilul are nevoie să vadă legumele ca pe o parte firească a mesei, nu ca pe o probă pe care trebuie să o treacă. Atunci când mâncarea apare în mod natural, fără tensiune, copilul are mai multe șanse să se apropie treptat de ea.

Copiii învață foarte mult prin imitație. Dacă văd că părinții mănâncă legume în mod firesc, fără să facă din asta un spectacol și fără să le prezinte ca pe o pedeapsă, sunt șanse mai mari să le accepte și ei, în timp. Pentru un copil, exemplul din familie cântărește mai mult decât o explicație lungă despre sănătate.

Nu ajută prea mult ca părintele să spună: „Mănâncă legumele, că sunt sănătoase!”, dacă el însuși le ocolește mereu sau le pune doar în farfuria copilului. Copilul observă aceste lucruri. Dacă vede că adulții mănâncă aceleași alimente, fără presiune și fără comentarii negative, legumele pot deveni, treptat, ceva normal.

Mesele în familie pot ajuta tocmai din acest motiv. Copilul vede cum mănâncă ceilalți, observă că legumele apar în farfuria tuturor și poate deveni curios. Nu este nevoie ca părintele să insiste de fiecare dată. Uneori, simplul fapt că adultul mănâncă liniștit aceeași mâncare transmite un mesaj mai puternic decât orice discurs.

Contează foarte mult și tonul de la masă. Atunci când copilul este forțat, certat, păcălit sau rușinat pentru că nu mănâncă, legumele pot ajunge să fie asociate cu stresul. În loc să devină ceva firesc, ele se transformă în „mâncarea pentru care mă ceartă mama” sau în „lucrul pe care trebuie să îl înghit ca să scap”.

O abordare calmă ajută mai mult decât presiunea constantă. Copilul poate fi încurajat prin porții mici, varietate și răbdare. Dacă vede o bucățică de legumă lângă alimentele pe care deja le acceptă, fără să fie obligat să o mănânce, poate deveni mai deschis în timp. Dacă este presat la fiecare masă, poate refuza și mai categoric.

Felul în care vorbim despre legume contează

Un alt lucru care poate influența preferințele alimentare este modul în care părintele vorbește despre mâncare. Dacă legumele sunt prezentate mereu ca o obligație, iar desertul ca o recompensă, copilul învață rapid că unele alimente sunt „de suportat”, iar altele reprezintă „premiul”. În timp, această împărțire poate face legumele și mai puțin atrăgătoare.

O abordare mai naturală poate suna simplu: „Avem și morcov aici. Poți să îl guști, dacă vrei.” sau „Uite, castravetele este crocant.” Astfel de formulări nu pun presiune asupra copilului și nu transformă masa într-o lecție. Îi oferă doar o informație simplă și îi lasă libertatea de a decide.

Nu este nevoie ca fiecare masă să devină o discuție despre vitamine, imunitate sau creștere. Uneori, descrierile simple, legate de gust, culoare ori textură, îl ajută pe copil să fie curios fără să se simtă împins de la spate. Curiozitatea apare mai ușor într-un mediu relaxat decât într-unul plin de insistențe.

Ajută și implicarea copilului în pașii mici din jurul mesei. Poate alege între castravete și morcov, poate spăla roșiile, poate pune frunze de salată într-un bol sau poate decide forma în care vrea să fie tăiată leguma. Aceste gesturi simple îi oferă senzația că are și el un cuvânt de spus.

Atunci când copilul simte că are puțin control, masa nu mai pare o luptă. Nu mai este doar momentul în care adultul îi pune ceva în farfurie și îi cere să mănânce. Devine o activitate la care participă, chiar dacă într-un mod modest. Pentru unii copii, acest lucru poate reduce rezistența față de alimentele noi.

Atunci când copilului i se promite un desert, timp la desene animate sau un alt premiu dacă mănâncă legumele, soluția poate părea eficientă pe moment. Copilul gustă, părintele are impresia că a câștigat, iar masa merge mai departe. Problema este că, în timp, copilul nu mai vede legumele ca pe o parte firească a mesei, ci ca pe ceva neplăcut, pe care trebuie să îl suporte pentru a primi recompensa.

Așa apare o relație greșită cu mâncarea. Dulciurile sau gustările devin „premiul”, iar legumele ajung să pară o obligație. În loc să fie acceptate treptat, cu răbdare, ele pot fi respinse și mai puternic.

Șantajul emoțional, chiar dacă vine din grijă, poate pune prea multă presiune asupra copilului. Expresii precum „Mă supăr dacă nu guști.” sau „Mama a muncit să gătească.” îl determină pe copil să mănânce din vinovăție, nu pentru că îi este foame sau pentru că își dorește să încerce.

La fel se întâmplă și cu insistențele de tipul: „Termină tot din farfurie!” sau „Mai ia trei linguri!”. Copilul nu mai ascultă semnalele propriului corp, ci încearcă doar să îl mulțumească pe adult. Pe termen lung, îi poate fi mai greu să își dea seama când îi este foame și când s-a săturat.

Strategii de prezentare. Cum pot deveni legumele mai prietenoase pentru copii

Felul în care sunt prezentate legumele poate schimba mult reacția copilului. Pentru un adult, o legumă fiartă și pusă simplu în farfurie poate părea o garnitură obișnuită, fără nimic special. Pentru un copil, însă, aceeași legumă poate părea ciudată, prea moale, prea amară, prea verde sau prea diferită de alimentele cu care este deja obișnuit.

De aceea, prezentarea contează mai mult decât pare. Culoarea, forma, textura și modul în care copilul intră în contact cu alimentul pot face diferența dintre refuz și curiozitate. Uneori, copilul nu respinge leguma pentru că nu ar putea să o accepte niciodată, ci pentru că forma în care o primește nu îl ajută să se apropie de ea.

O farfurie simplă, dar mai prietenoasă, poate schimba atmosfera de la masă. Legumele pot fi așezate lângă alimente familiare, tăiate în bucăți mici, puse separat sau oferite în cantități foarte mici, ca o simplă încercare. Copilul are nevoie să simtă că poate explora alimentul în ritmul lui, nu că trebuie să îl termine pentru a-l mulțumi pe adult.

Textura contează la fel de mult ca gustul.

Textura este una dintre cele mai importante componente ale acceptării alimentelor. Un copil poate refuza morcovul fiert, dar îl poate accepta crud, tăiat bastonașe. Poate să nu suporte dovlecelul moale, dar să îl mănânce într-o supă-cremă, într-o brioșă sărată sau într-o chifteluță la cuptor.

Uneori, nu leguma în sine este problema, ci felul în care aceasta se simte în gură. Un aliment prea moale, prea apos, prea fibros sau prea lipicios poate fi dificil de acceptat pentru un copil. El nu știe întotdeauna să explice exact ce îl deranjează, așa că spune simplu: „Nu îmi place”, iar părintele poate crede că refuză complet acel aliment.

De aceea, merită încercate mai multe texturi. Unele legume pot fi oferite crude, altele coapte, pasate, rase, puse în omletă, în supă-cremă sau în preparate la cuptor. Cu cât copilul întâlnește același aliment în mai multe forme, cu atât cresc șansele să descopere varianta pe care o acceptă mai ușor.

Culorile pot transforma farfuria într-un joc simplu

Culorile pot fi folosite ca un joc simplu, fără ca masa să devină un spectacol obositor. O farfurie cu roșii, castraveți, morcov, ardei galben și câteva boabe de porumb poate părea mai prietenoasă decât o grămadă de legume amestecate, fără formă și fără ordine.

Copilul poate fi invitat să aleagă „ce culoare gustă azi” sau să alcătuiască un mic curcubeu din bucăți de legume. Nu este nevoie de ceva complicat sau de farfurii perfecte. Uneori, simplul fapt că are de ales între două culori îl face să se simtă mai implicat și mai puțin presat.

Varietatea de culori poate face alimentele mai interesante pentru copii. În loc să vadă legumele ca pe o obligație, copilul le poate privi ca pe ceva de descoperit. Iar atunci când masa devine mai relaxată, refuzul poate scădea treptat, fără discuții lungi și fără negocieri la fiecare înghițitură.

Ajută mult și contactul cu legumele înainte ca acestea să ajungă în gură. Copilul poate spăla roșiile, poate rupe frunze de salată, poate pune castraveții într-un bol sau poate mirosi ardeiul înainte să îl guste. Pentru adulți, acești pași par mici, însă pentru copil pot conta foarte mult.

Prin astfel de gesturi, copilul se obișnuiește treptat cu alimentul. Îl vede, îl atinge, îl miroase și abia apoi poate ajunge să îl accepte ca gust. Dacă alimentul apare direct în farfurie, însoțit de presiunea de a fi mâncat, copilul poate reacționa prin refuz. Dacă îl cunoaște înainte, poate deveni mai relaxat și mai curios.

Acest contact cu legumele poate reduce teama de necunoscut. Copilul simte că alimentul nu îi este impus dintr-odată, ci face parte dintr-un proces la care participă și el. Pentru mulți copii, această mică implicare poate face diferența, mai ales atunci când părintele păstrează lucrurile simple și liniștite, conform Healthychildren.com.

O altă strategie utilă este să oferi aceeași legumă în forme diferite, fără să insiști agresiv. Morcovul poate fi ras, copt, crud, fiert, pus în supă-cremă sau tăiat în bastonașe. Broccoli poate fi servit la abur, în omletă, într-o budincă sărată sau alături de un sos simplu de iaurt. Copilul poate refuza o variantă, dar o poate accepta pe alta.

Gustul, mirosul și textura se schimbă mult în funcție de modul de preparare. O legumă care pare prea puternică într-o formă poate deveni mai blândă în alta, iar o textură greu de suportat poate fi înlocuită cu una mai plăcută.

De aceea, un refuz nu trebuie privit ca un răspuns definitiv. Dacă un copil nu vrea morcov fiert, nu înseamnă că nu va accepta niciodată morcovul. Poate îl preferă crud, ras sau copt. Important este ca părintele să revină calm, cu variante diferite, fără să transforme fiecare încercare într-o luptă.