politica

Oficial, Berbeceanu este inlocuit de PLUS din functia de prefect. Cine este noul prefect al Capitalei

Traian Berbeceanu va fi inlocuit in functia de prefect al Capitalei, a decis PLUS Bucuresti, caruia in apartine acest post in urma negocierilor din Coalitie.

PLUS l-a desemnat pe presedintele filialei PLUS sector 6, Alin Stoica. Acesta este de profesie avocat si a lucrat ca expert in domeniul relatiilor de munca intr-o companie multinationala, anunta formatiunea condusa de Dacian Ciolos.

„Decizia BN a fost luata la propunerea Biroului Municipiului Bucuresti, care, pentru a ajunge la aceasta decizie, a luat in considerare propuneri venite de la Birourile Filialelor din cele 6 sectoare. In analiza propunerilor, au contat educatia (studii superioare juridice sau administrative fiind un avantaj) si experienta (in domeniul juridic sau administrativ) dar si asumarea de roluri de leadeship intern, fiind considerat un avantaj exercitarea unui astfel de rol. De asemenea, a contat si implicarea in activitatea PLUS, atat organizatorica cat si politica. In urma acestui proces, trei propuneri au fost transmise catre Biroul National, care a luat decizia finala”, se arata intr-un comunicat de presa.

Viitorul prefect transmite ca obiectivul sau este aplicarea programului de guvernare la nivel local. Acesta vrea depolitizare in administratia publica.

„Voi pune accent, in aplicarea programului Guvernului la nivelul Bucurestiului, pe reforma administratiei. Avem nevoie ca de aer de profesionalizare si depolitizare daca vrem sa schimbam cu adevarat modul in care a functionat Romania pana acum. Imi propun o cooperare foarte buna cu toate organele administratiei publice locale, indiferent de culoarea politica, pentru ca interesul cetateanului este pe primul loc. Nu in ultimul rand, imbunatatirea sigurantei cetatenilor va fi un aspect-cheie al mandatului meu. Vom continua initiativele bune, deja incepute, si vom demara altele, doar dupa ce ne vom consulta cu toate partile implicate”, a declarat Alin Stoica.

Dupa ce decizia va fi semnata de premierul Florin Citu si publicata in Monitorul Oficial, Alin Stoica il va inlocui pe actualul prefect al Capitalei, Traian Berbeceanu.

„Imi doresc ca viitorul prefect, cel care va fi nominalizat de USR – Plus, sa fie unul dedicat total cetatenilor municipiului Bucuresti, sa fie o persoana care sa respecte si sa aplice legea, dincolo de orice fel de interese. Sa faca numai lucruri bune. Ii doresc succes viitorului prefect, oricine va fi sa fie!”, scria, la inceputul lunii februarie, Traian Berbeceanu.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Dupa vizita facuta la Moscova, filorusul Dorel Visan a primit la Cluj-Napoca ordinul masonic Umaniterra, fiind declarat „arhanghel al spiritualitatii”

Actorul clujean Dorel Visan a fost prezent la Moscova la deschiderea Festivalului de Film vineri,…

O oră ago

Sentinta la Cluj: Sorina Pintea, trei ani si sase luni de inchisoare cu executare pentru luare de mita

Fostul ministru PSD al Sanatatii, Sorina Pintea, a fost condamnata vineri de Tribunalul Cluj la…

O oră ago

Presshub: Piedone si-a majorat salariul cu 50% in prima zi cand s-a intors din inchisoare la primarie

Piedone si-a majorat salariul cu 50% in prima zi cand s-a intors din inchisoare la…

36 de minute ago

Marcel Ciolacu ii insulta pe moldoveni la Timisoara: „Buzaul nu e in Moldova si va rog frumos sa nu ma jigniti!” – VIDEO

Intr-o conferinta de presa organizata in aceasta dimineata la Timisoara, premierul Ciolacu a facut o…

55 de minute ago

China califica drept „pura inventie” acuzatiile de spionaj venite din partea Germaniei

Beijingul a calificat vineri drept "pura inventie" suspiciunile de spionaj emise de Berlin dupa arestarea…

47 de minute ago

Spania a refuzat sa predea Ucrainei o baterie Patriot, dar va furniza cateva rachete

Spania a refuzat sa furnizeze Ucrainei o baterie Patriot, dar, sub presiunea NATO si a…

32 de minute ago