politica

Oficial, Maior a fost trimis ambasador in Iordania. Emil Hurezeanu ajunge la Viena. 14 noi ambasadori

Peste jumatate dintre cei 26 de candidati propusi, joi, ca ambasadori ai Romaniei in strainatate sunt la primul mandat, 20 dintre ei fiind diplomati de cariera, precizeaza Ministerul Afacerilor Externe.

MAE a transmis joi catre comisiile de specialitate ale Parlamentului solicitarea de audiere a peste 26 de candidati pentru pozitia de ambasador al Romaniei.

Printre cele 26 de propuneri se regasesc Andrei Muraru – propus pentru functia de ambasador in Statele Unite ale Americii, Emil Hurezeanu – propus ambasador in Austria si George Maior – propus ambasador in Iordania.

Conform unui comunicat al MAE transmis Agerpres, pentru cei 26 de candidati a fost demarata deja procedura de solicitare a agrementului statului acreditar, conform Conventiei de la Viena cu privire la relatiile diplomatice.

Ministerul de Externe adauga ca „acest demers face parte din procesul de innoire a conducerii misiunilor diplomatice ale Romaniei, initiat in conformitate cu practicile si prevederile institutionale, in randul sefilor de misiuni care au indeplinit sau au depasit mandatul uzual de patru ani in exercitarea functiei de ambasador extraordinar si plenipotentiar al Romaniei”.

Printre criteriile avute in vedere de catre conducerea MAE pentru propunerile de numiri in functia de ambasador extraordinar si plenipotentiar al Romaniei au fost urmarite „profesionalismul si compatibilitatea intre spatiul in care ar urma sa se desfasoare mandatul si profilul persoanei propuse”.

In ceea ce priveste parcursul profesional, au fost avute in vedere persoane cu competentele, pregatirea si abilitatile necesare pentru a performa in aceasta calitate, pentru a apara interesele Romaniei si ale cetatenilor sai, pentru a contribui la o reprezentare mai buna a tarii noastre peste hotare si, implicit, la o imagine mai buna in relatia cu partenerii externi, in conformitate cu liniile strategice promovate la nivelul politicii externe, puncteaza MAE.

Dintre numirile de ambasadori, mai mult de jumatate (53,8%), adica 14 persoane, vor ocupa pentru prima oara functia de ambasador.

Mai mult, sunt numite 8 femei (candidatii propusi pentru Germania, Luxemburg, Cuba, Africa de Sud, Brazilia, Filipine, Tunisia, Kazahstan), ceea ce reprezinta circa 30,7%, si 18 barbati.

Referitor la media de varsta a persoanelor propuse, pentru diplomatii numiti in aceasta functie pentru prima oara aceasta este de circa 51 de ani, in timp ce media de varsta generala a numirilor este de 54 de ani, aspect care reflecta atat promovarea diplomatilor cu experienta vasta, care au ocupat anterior posturi si pozitii relevante atat in Centrala MAE, cat si in Serviciul Exterior, in alte institutii centrale din Romania si in organizatii internationale, cat si diplomati tineri sau cu experienta care au atins pragul de maturitate profesionala din domeniul diplomatic care ii recomanda pentru aceasta pozitie si care vor ocupa pentru prima oara pozitia de ambasador.

MAE aminteste ca acest nou proces de innoire in randul sefilor de misiuni ale Romaniei are loc in continuarea procesului debutat in anul 2020, cand au fost rechemati 27 de ambasadori extraordinari si plenipotentiari ai Romaniei si au fost demarate procedurile de numire a 33 de ambasadori. Aceste proceduri se incadreaza in demersul mai amplu, initiat incepand cu noiembrie 2019, de reformare a MAE pe criterii de competenta, pentru a promova profesionisti in acest domeniu specializat, care sa reprezinte la cel mai inalt nivel interesele Romaniei, atat in Centrala MAE, cat si peste hotare, subliniaza sursa citata.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Revolta a politistilor, cum sunt amenintati de interlopi din Prahova: „Dai de belea cu mine daca ma mai deranjezi pana la 10 seara” – Video

Imagini revoltatoare ale modului in care doi politisti sunt amenintati de un grup de interlopi…

8 ore ago

Inteligenta Artificiala, antrenata cu episoade din „Prietenii tai” si „Teoria Big Bang” pentru a invata sa detecteze sarcasmul

Nu conteaza ca poate trece examenul de barou, poate trece testele medicale si poate citi…

13 ore ago

Gigantul Chevron se retrage din Marea Nordului dupa 55 de ani de operatiuni petroliere in zona. Care este cauza

Compania americana Chevron a declarat ca urmeaza sa isi vanda activele de petrol si gaze…

12 ore ago

SUA anunta noi sanctiuni in legatura transferurile de arme dinspre Coreea de Nord spre Rusia

Statele Unite au anuntat joi sanctiuni impotriva a doua persoane si trei companii din Rusia…

12 ore ago

Africa de Sud cere Curtii Internationale de Justitie sa ordone Israelului oprirea ofensivei in Rafah

Africa de Sud a cerut, joi, instantei superioare a ONU sa ordone oprirea ofensivei Israelului…

12 ore ago