Oficial, noul premier al Moldovei va fi o absolventa de Harvard. Echipa Harvard preia total conducerea Moldovei

politica

Noul presedinte al Parlamentului din Republica Moldova, Igor Grosu, a anuntat joi seara ca PSD o va propune pe Natalia Gavrilita ca prim-ministru al tarii. Grosu este si presedinte al PAS, partidul fondat de Maia Sandu. 

„Am convocat fractiunea PAS astazi si am decis sa inaintam candidatura doamnei Gavrilita la functia de premier”, a declarat presedintele Parlamentului la TV8 Moldova.

Potrivit lui Igor Grosu, cel mai probabil, joia viitoare candidatura acesteia ar urma sa fie votata in Parlament.

Natalia Gavrilita  a anuntat saptamana trecuta ca PAS are pregatita garnitura guvernamentala si ca numele persoanelor care vor forma noul Guvern urmeaza sa fie anuntate dupa ce vor fi validate rezultatele alegerilor parlamentare anticipate.

„Noi avem garnitura viitorului Guvern, dar asteptam validarea rezultatelor alegerilor parlamentare anticipate. Asteptam sa fie creat Parlamentul. Partidul Actiune si Solidaritate are oameni de calitate pentru garnitura de Guvern. Evident ca avem anumite discutii pe interior. Uneori, avem mai multi candidati vrednici si avem acum si functii in Parlament importante si functii in Guvern. Inca discutam exact cum vor fi distribuite functiile sau rolurile, dar noi avem persoane vrednice pentru aceste functii. Dupa cum am mai spus, asteptam validarea rezultatelor alegerilor parlamentare. Lucram pentru agenda de guvernare atat in Parlament, cat si in Guvern, dar o sa anuntam la timpul potrivit”, a declarat Gavrilita pentru TV8.

Citeste si: Incepe revolutia, PAS anunta primele masuri dupa victoria istorica: „Confiscarea averilor hotilor si curatirea justitiei”

Cine este Natalia Gavrilita

Natalia Gavrilita a absolvit dreptul la Universitatea de Stat din Moldova si un master in politici publice la „Harvard Kennedy School”. La Londra a lucrat in calitate de economist la Fondul Global pentru Inovatii.

A fost secretar de stat la Ministerul Educatiei. A lucrat la Oxford Policy Management (OPM) din Marea Britanie pentru proiecte de guvernare si evaluare in Tadjikistan, Indonezia, Nigeria si Teritoriile Palestiniene Ocupate.

Anterior a activat in domeniul reformei administratiei publice, al planificarii strategice si al coordonarii donatorilor.

Si Maia sandu are un master la Harvard Kennedy School of Government, SUA, unde a a studiat intre 2009-2010.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: