Oficial UE, declaratie soc: „NU-i mai arestati pe jihadistii care se intorc in Europa din Siria”

externe

Vanarea tutoror jihadistilor intorsi din Siria si Irak in Europa nu este indicata, nefiind productiva.

Coordonatorul UE al luptei impotriva terorismului, Gilles de Kerchove, a criticat autoritatile belgiene pentru lipsa unui plan de lucru cu cetatenii care s-au alaturat gruparilor radicale, precum ISIS, si au participat la actiuni de razboi in Orientul Mijlociu, iar, dupa aceea, s-au intors in Europa.

„Daca nu exista dovezi ca militantii au fost implicati activ in jihad, atunci arestarea si inchiderea lor este o greseala. Unii poate doar au trecut granita petrecand o saptamana in cadrul ISIS dar, in acest timp, au spalat doar podele sau au fost luptatori de mana a patra, apoi, vazand inamici decapitati s-au speriat si s-au intors gandindu-se ca aceasta este o greseala”, a spus de Kerchove pentru The Guardian.

Conform lui Kerchove, dezamagitii de ISIS pot, in inchisoare, sa fie expusi unei si mai mari radicalizari, in timp ce alternativa ar fi putut fi alta.

„Inchisoarea este un incubator principal al radicalizarii. Daca exista posiblitatea sa nu fie inchis acela care nu are mainile patate de sange, dar vrea sa se reabiliteze, de ce sa nu incercam? In afara de asta, fostii jihadisti pot fi folositori in lupta cu incercarile teroristilor de a recruta noi membri”, a incheiat Gilles de Kerchove.

Peste 4.000 de cetateni UE au plecat in Irak si Siria sa lupte pentru ISIS. Marea majoritate sunt cetateni din Belgia, Marea Britanie, Franta si Germania. In jur de o treime s-au intors inapoi.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: