Olguta a batut palma cu puscariasul Solomon. Vrea sa-l bage in Parlament la schimb pentru majoritate in CJ Dolj

politica

PSD Dolj a obtinut 16 mandate de consilier judetean in urma votului de duminica, din totalul de 37 de mandate cate sunt la Consiliul Judetean Dolj, restul fiind obtinute de PNL – 13 mandate, PRO Romania – trei mandate, PMP si PER, cate doua mandate, iar Alianta USR-PLUS nu a reusit sa obtina vreun mandat. Astfel, PSD va face alianta cu PER pentru a controla majoritatea. PER este condus la Dolj de fostul primar penal Antonie Solomon.

Pentru Consiliul Judetean Dolj, alianta electorala PSD+ALDE a obtinut 103.318 de voturi (39,66 %), PNL – 82.748 voturi (31,76 %), PRO Romania – 18.007 voturi (6,91%), Alianta USR-PLUS – 17.563 voturi (6,74%), PMP – 14.793 voturi (5,67%), PER 14.198 voturi (5,45%), Partidul Puterii Umaniste – 3.300 voturi (1,26 %), Partidul Verde – 2.359 voturi (0,90%), Alianta pentru Unirea Romanilor – 2.119 voturi (0,81%), Partidul Alternativa pentru Demnitate Nationala – 1.063 voturi (0,40%), Partidul Alternativa Dreapta – 1.039 voturi (0,39%).

In Dolj, prezenta la vot a fost de 49,35%, 260.507 au fost voturi valabil exprimate, iar 25.247 de voturi (8,82%) au fost anulate.

Pentru a avea majoritate, PSD are nevoie de 18 consilieri, pentru ca la CJ si presedintele are drept de vot, iar acesta este membru PSD. Jurnal de Craiova anunta ca liderii PSD Dolj, Claudiu Manda si Olguta Vasilescu, au batut palma cu Antonie Solomon. Solomon va avea un loc ce parlamentar pe listele PSD iar PER va obtine un loc de vicepresedinte al CJ Dolj.

Antonie Solomon a executat 1 an si trei luni de inchisoare inainte ca judecatorii de la Tribunalul Dolj sa decida eliberarea conditionata, in decembrie 2014. Fostul primar al Craiovei a fost condamnat pentru luare de mita – 50.000 de euro de la omul de afaceri Cornel Penescu, intr-un dosar instrumentat de procurorii DNA.

La alegerile din 2016, PSD a obtinut in Dolj 25 de mandate de consilier judetean din totalul de 37, iar PNL – 12 mandate

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: