Olguta a castigat degeaba alegerile la Craiova. Majoritate PNL USR PLUS in Consiliul Local: „Guvernare de dreapta in Craiova”

politica

Reprezentantii Aliantei USR-PLUS, filiala Dolj, doresc sa formeze majoritatea in Consiliul Local Craiova impreuna cu PNL, iar cele doua formatiuni sa aiba cate un viceprimar.

„In urma rezultatelor obtinute, electoratul ne-a transmis un mesaj extrem de puternic, din care trebuie sa invatam cu adevarat. Ar trebui sa ne uitam la forma in care se poate construi o majoritate in Consiliul Local. Este o singura varianta, aceea de a merge impreuna cu PNL si am avut deja primele contacte, urmand sa formam o alianta impreuna cu PNL. Alianta USR-PLUS isi propune sa dea unul dintre viceprimari, iar propunerea noastra este Cezar Dragoescu. In urma mesajelor primite din partea electoratului si alegatorilor, vreau sa fiu foarte clar ca USR-PLUS nu a inceput sa faca politica de dragul raului cel mai mic. Acesta este crezul cu care am intrat in politica, sa oferim alternative. Cred ca am avut cea mai buna formula de candidati, cel mai bun candidat la primaria municipiului Craiova. E adevarat ca electoratul a crezut doar intr-o mica masura in varianta propusa de noi si ar trebui sa tragem invataminte din asta”, a declarat, marti, presedintele PLUS Dolj, Gabriel Paunica.

La randul sau, presedintele USR Dolj, deputatul Adrian Prisnel, a afirmat ca faptul ca USR-PLUS va avea majoritate in CL Craiova, cu PNL, este o victorie, dar aceasta este sub asteptarilor lor. „Cred ca ar trebui sa fim un pic temperati, pentru ca este, cumva, o victorie sub asteptari si semnalul pe care l-am primit de la alegatori trebuie sa ne faca sa facem o analiza de ce suntem la scorul acesta si nu la cel care ne asteptam”, a spus Prisnel.

Candidatul USR-PLUS la Primaria Craiova, Lucian Sauleanu, care a obtinut 12,8%, clasandu-se pe locul al patrulea, a afirmat ca in patru ani in CL Craiova, reprezentantii aliantei vor avea timp „sa construiasca”. „Cred ca aceste alegeri locale au fost pentru echipa USR-PLUS un castig. Sa vedem partea plina a paharului, ca avem cinci consilieri in CL si ca vom reusi, impreuna cu cei de la PNL, sa avem majoritatea. Sa nu uitam ca timp de patru ani, PSD a avut majoritatea in CL, cu 19 consilieri. Numarul de voturi si fata de mine si fata de USR s-a dublat fata de acum patru ani. Asta dovedeste ca incep usor, usor sa capete craiovenii incredere in noi. Eu, personal, sunt multumit de rezultate. Vrem sa facem administratie, e cel mai important. Chiar daca e o victorie doar partiala, eu cred in parcursul USR in Craiova. Nefiind in CL, era mai greu sa convingi oamenii, dar acum avem patru ani la dispozitie sa construim”, a spus Sauleanu, citat de Agerpres.

Cezar Dragoescu, propunerea de viceprimar a Aliantei USR-PLUS, a declarat ca dupa 30 de ani de la Revolutie, „in Craiova apare o noua clasa politica”. „Noi cu siguranta nu vom dezamagi in urmatorii patru ani, vom readuce normalitatea in cadrul primariei si vom lucra in slujba si in interesul cetatenilor. Dupa 30 de ani de la Revolutie, in sfarsit, in Craiova apare o noua clasa politica, formata din oameni tineri, capabili, onesti, oameni formati in mediul privat, care vin sa-si aduca expertiza la stat, oameni care se pun in slujba acestui oras. De saptamana viitoare vom avea majoritate cu PNL si, practic, in Craiova va fi o guvernare de dreapta. Principalul nostru obiectiv e sa ne ducem proiectele in CL spre implementare, spre a creste standardul acestui oras”, a spus Dragoescu.

Secretarul general al PNL, Robert Sighiartau, a declarat luni ca liberalii au luat decizia sa nu faca aliante cu PSD. ”Am luat decizia sa nu existe nici un fel de aliante cu PSD, vom adopta oficial decizia miercuri la Biroul Politic National”, a spus Sighiartau.

Dupa alegerile de duminica, din cele 27 de mandate de consilieri locali in CL Craiova, PSD a obtinut 10 mandate, PNL – 9 mandate, Alianta USR-PLUS – 5 mandate si PER – 3 mandate.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: