Olguta Vasilescu a gasit calea sa se faca iar ministru, peste capul lui Iohannis: „Se va rezolva foarte repede”

politica

Olguta Vasilescu a anuntat ca se pregateste o Ordonanta de Urgenta care sa stabileasca un termen pentru presedintele tarii, in care trebuie sa se incadreze pentru a numi ministrii propusi, facand referire la Klaus Iohannis, care amana numirile pentru ministerele Dezvoltarii si Transporturilor.

„Noi avem niste carente legislative, in sensul ca nu exista o lege care sa iti dea un termen tie, ca presedinte, cat ai voie sa tragi de timp pentru a face numirile de ministrii. Chestiunea aceasta se va rezolva foarte repede printr-o ordonanta de urgenta. Acum, Parlamentul s-a intors din vacanta, se pot da ordonante de urgenta. (…) Va fi o OUG care va da un termen in care dumnealui va trebui sa faca numirile. Daca nu se va incadra in acel termen, atunci vom merge la CCR ca sa facem sesizare”, a declarat Olguta Vasilescu, la Antena 3.

Totodata, fostul ministru al Muncii, a facut si o gluma, referindu-se la ultimele imagini cu presedintele Klaus Iohannis, la schi: „Partia ar putea sa fie Ordonanta de Urgenta care sa ii dea un termen limita in care sa faca numirile”.

Presedintele PSD Liviu Dragnea a declarat ca partidul mai asteapta putin in ceea ce priveste amanarea numirii de catre presedintele Iohannis a doi ministri, afirmand ca seful statului ar trebui sa spuna si de ce refuza numirile de ambasadori.

Premierul Viorica Dancila i-a trimis, pe 21 ianuarie, o noua scrisoare lui Klaus Iohannis in care ii cere sa-i numeasca la Dezvoltare si Transporturi pe Olguta Vasilescu si Mircea Draghici, afirmand ca ea beneficiaza de dreptul exclusiv de apreciere si de alegere a persoanelor propuse a face parte din guvern.

Presedintele Klaus Iohannis i-a transmis, anterior, premierului Viorica Dancila o scrisoare in care explica de ce a refuzat numirile, precizand ca documentatia care insoteste propunerile de numire a Olgutei Vasilescu si Mircea Draghici la Dezvoltare si Transporturi este incompleta.

Seful statului sustine ca documentatia e incompleta, certificatul de cazier judiciar fiind singurul document care atesta situatia judiciara a unei persoane.

In acest context, secretarul general al PSD, Codrin Stefanescu a anuntat ca va sesiza CCR aceasta situatie.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: