Olguta Vasilescu e lesinata, fostul presedinte al CCR anunta ca ar putea ramane definitiv in afara Guvernului. Totul depinde de Iohannis

politica

Fostul presedinte al CCR, Augustin Zegrean, anunta ca este posibil ca Lia Olguta Vasilescu sa fie impiedicata sa mai ocupe un post de ministru dupa ce Iohannis a refuzat sa o accepte in fruntea Ministerului Transporturilor. „Daca Olguta Vasilescu era nepotrivita prima oara, e potrivita acum? Se considera a doua propunere daca e vorba de aceeasi persoana pentru acelasi portofoliu”, a spus Augustin Zegrean la Digi24.

„Daca luam strict pe litera Constitutie, rolul principal in numirea ministrilor, revocarea sau remanierea il are presedintele. El are decizia in tot ce inseamna revocare sau eliberare din functie, de numire a ministrilor. Art. 85, alin 2 spune ca in caz de remaniere guvernamentala sau de vacanta a postului, presedintele revoca si numeste, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.

Deci, presedintele decide. Nu poate refuza de mai multe ori. In mod normal, aceasta situatie de remaniere ar trebui discutata intre cele doua personaje implicate, altfel mereu vom fi in situatia daca poate sau nu presedintele sa refuze.

Situatia cu Olguta, ea a fost prima propunere pentru Transporturi, a fost refuzata. Nu stim de ce a fost refuzata, nepotrivirea nu este o motivatie, in spatele acestei nepotriviri e un dosar care spune de ce nu e potrivita.

Daca a fost nepotrivita acolo, o fi potrivita dincoace? Propunerea ei la Ministerul Dezvoltarii e a doua propunere? Este aceeasi persoana pentru alta functie, de data asta e prima propunere, mai mult, postul de la dezvoltare nu e vacant, presedintele a refuzat revocarea.

Cum vii sa numesti alt ministru pentru un post care nu e vacant? Vor sa puna doi ministri la Dezvoltare?

Iesirea din situatie ar fi asa – Curtea a spus ca presedintele poate cere premierului sa se razgandeasca, ar trebui sa existe un dialog intre cele doua functii ale statului. Nu e o joaca formarea guvernului.

Constitutia citita cu buna-credinta impune acest lucru. Raspunsul la toate intrebarile pe care ni le pun acesti domni care guverneaza se gaseste in Constitutie, totul e sa il caute, sa il aplice si sa colaboreze loial”, a explicat Augustin Zegrean la Digi24.

Social-democratii au votat, in sedinta de marti a BPN al partidului, ca Lia Olguta Vasilescu sa fie propusa pentru Ministerul Dezvoltarii, iar Mircea Draghici pentru portofoliul Transporturilor, au declarat surse ale formatiunii pentru Mediafax.

Presedintele Iohannis a refuzat insa sa il revoce pe Paul Stanescu de la Dezvoltare, astfel incat acesta este inca ministru.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: