Om de stiinta SUA: „Vor veni 10 milioane de refugiati. Germania a castigat Al TREILEA RAZBOI MONDIAL”

news

Un cercetator american de origine romana, Mihai Nadin, specialist printre altele si in „stiinta anticipatiei”, lanseaza un avertisment sumbru privind criza refugiatilor. „Urmatorul val de refugiati va fi de 3-4 milioane, nu de 350.000. Dupa aceea va fi de 10 milioane si va creste”, a scris Nadin pe blog.

„Disperarea este o forta motrice puternica; supravietuirea conduce la un comportament extrem. Presedintele Obama a emis un decret prezidential axat pe stiinta comportamentala, iar subiectul este mai important decat decretul in sine. Trupul unui copil kurd de 3 ani – victima a conflictului dintre turci si kurzi – a fost adus la mal. Aceasta a starnit simpatie pentru cei care fug de razboiul din Siria si de conflictele din Irak, Afganistan si Libia sau de saracia din Africa. Compasiunea care imbraca forme gresite este cea mai mare cruzime, spuneau anticii. Insa noi refuzam sa intelegem ce inseamna asta. Siria si-a pierdut viitorul cand jumatate din populatie a fot obligata sa paraseasca tara. Cei mai buni din Asia, Africa si America de Sud devin viitorul SUA, in timp ce destinul tarilor lor de bastina, al propriului lor popor, este pus sub semnul intrebarii.

Germania a castigat al Treilea Razboi Mondial fara sa traga un singur foc. ‘Detine’ Europa si trebuie sa-si inlocuiasca populatia activa pentru a mentine in functiune motorul exporturilor. Chiar si cu 800.000 de refugiati – deloc usor de intregrat – populatia sa va continua sa scada. In calitate de al doilea exportator mondial de arme, Germania este in aceeasi pozitie cu SUA – cel mai mare exportator de arme – cu Marea Britanie si Franta, toate interesate sa mentina actualele razboaie. Este usor de explicat de ce nimeni nu vrea sa faca conexiunea intre razboaie si imigratia masiva. Nu vrem sa renuntam la prosperitate! Sa oferi sprijin celor saraci te face sa te simti bine, dar gandul ca acele milioane implicate in economia de razboi ar putea sa obtina o felie mai mica din profit nu pare o optiune.

Cand numarul refugiatilor si al imigrantilor va ajunge la milioane, ei ii vor inlatura pe cei care le stau in cale. Va fi prea tarziu pentru a recunoaste ca tarile vestice au aprins in lume o flacara pe care nimeni nu o poate controla. Oare ordinul executiv legat de comportament si consecintele sale – un exemplu tipic de stiinta a anticipatiei aplicata – indica o noua linie de actiune bazata pe politici si pe responsabilitate? Sau nu este altceva decat un mod de a te afla in treaba, indiferent cat de semnificativ sau neimportant ar fi asta?

Ecuatia imigratiei este simpla. Pentru a deveni productiv si a participa la viata economica, un copil din lumea occidentala costa peste un milion de dolari. Costul cresterii unui copil pentru a deveni un angajat cu inalta calificare este dublu. In schimb, pentru a permite unui imigrant sa ajunga la acest statut este aproape gratuit.

Toti cei care se gandesc la moralitate si alte valori cand vorbesc despre abordarea imigratiei ignora acest lucru. Pe piata dura a fortei de munca, refugiatii si imigrantii sunt ieftini. Germania va cheltui 3,3 miliarde de euro pentru refugiati – beneficiul va fi insa de 300%. In spatele fiecarui imigrant ilegal si al fiecarui refugiat sunt zece altii sau mai multi care vor sa aiba sansa de a trai si de a munci in Vest. Darwinismul social spune: ia-i pe cei care indraznesc. Supravietuirea celor mai puternici in cea mai pura forma.

Dezbaterile nesfarsite din SUA, si acum din Europa, despre imigratia ilegala ignora (sau prefera sa nu vorbeasca) un lucru fundamental: imigrantii au scris pe fruntea lor cuvantul ‘PROFIT’, lucru usor de observat de catre cei bogati care stiu sa profite. Ecuatia cerere-oferta a pietei muncii in perioada post-industriala cuantifica beneficiile exodului creierelor – ‘we need your brightest’ – la fel ca si disponibilitatea imigranilor de a lucra pe bani putini acolo unde cetatenii acelor state refuza sa o faca. Germania, cu miraculoasa ei economie de export, a profitat de pe urma imigrantilor si refugiatilor mai mult decat oricare alta tara din UE. Iar profitul mare al economiei americane se datoreaza mai mult fortei ieftine de munca oferite de imigranti decat inovatiei tehnologice.

Raspunsul la criza oamenilor care renunta la modul lor de viata si cauta un sanctuar departe de casa nu poate fi si nu trebuie sa fie mai multa imigratie si mai multi refugiati. Acolo unde razboiul – cea mai mare masina de scos profit – este cauza imediata a acestor decizii de a fugi pentru a-ti salva viata, prioritatea ar trebuie sa fie efortul concertat pentru oprirea razboiului. Insa suntem prea dependenti de prosperitatea noastra pentru a renunta la razboaie. Absenta justitiei, a dezvoltarii economice si a sanselor, educatia slaba, coruptia si, da, obstinatia de a te agata de traditiile care provoaca aceste conditii, sunt, intr-o anumita masura, si oportunitati. Vestul poate face ceva pentru a le aborda. Pe langa faptul ca ne punem intrebari despre rolul nostru in declansarea acestei situatii este necesar sa-i intrebam pe cei care cauta azil daca sunt gata sa accepte valorile societatilor in care cauta cu disperare sa intre. Ceea ce vedem nu este neaparat incurajator”, afirma Nadin pe blogul sau, citat de Cotidianul.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: