Omul lui Tariceanu, instalat de PSD sef la ICR. Ce spune candidatul PNL

news

Radu Boroianu a fost desemnat, marti, prin vot, de plenul Senatului in functia de presedinte al Institutului Cultural Roman, acesta fiind propus de grupurile senatoriale ale PSD si PLC.

Boroianu a obtinut, la votul secret cu buletine, 64 de voturi pentru si 49 impotriva.

Contracandidatul sau pentru aceasta functie — Iulian Tanase, propus de grupul PNL — a intrunit 49 de voturi pentru si 64 impotriva.

„Este o cinste deosebita pentru mine de a ma putea adresa, din nou, astazi, Senatului, din care cu cativa ani in urma am facut si eu parte, si mai ales sa multumesc plenului Senatului si Comisiilor pentru cultura si politica externa ca au avut incredere in persoana mea. Ultimii mei 25 de ani au avut o singura tema comuna si anume incercarea de promovare a identitatii nationale, care fiind de natura culturala se poate manifesta prin creativitatea exceptionala a tuturor cetatenilor acestei tari. Voi incerca, alaturi de colegii din ICR, in cadrul legii, sa ne supunem acestor directive de suflet si de minte si sa servim cat mai bine cauza intregii noastre tari”, a afirmat Boroianu, in plen, citat de Agerpres.

Iulian Tanase a scris ulterior ca nu are niciun regret. „Vreau sa va asigur ca am o stare foarte buna, nici umbra de regret. Eu mi-am facut treaba mea si mi-am facut-o foarte bine. Mai departe, nu ma intereseaza. Ceea ce mi s-a intimplat astazi o fost o super-experienta, una de viata, in primul rind. Si ma bucur pentru mine ca am mai trait ceva”, a spus Tanase pe Facebook.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: