ONU condamna „folosirea disproportionata a fortei” impotriva manifestantilor pro-democratie din Georgia

externe

Georgia, lovitura de stat, alegeri prezidentiale

Inaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Turk, si-a exprimat luni ingrijorarea profunda dupa violentele care au avut loc in cursul manifestatiilor din ultimele zile in Georgia, denuntand o folosire „disproportionata a fortei” impotriva protestatarilor, anunta biroul oficial pentru Drepturile Omului al ONU.

„Utilizarea inutila sau disproportionata a fortei impotriva manifestantilor si a angajatilor mass-media este extrem de ingrijoratoare”, a declarat Volker Turk, potrivit unui comunicat.

Georgia a primit in decembrie 2023 statutul de tara candidata la UE, dar negocierile de aderare nu au inceput, procesul de aderare fiind de facto blocat de Comisia Europeana inca dinaintea alegerilor din octombrie. Cu toate acestea, saptamana trecuta guvernul de la Tbilisi a anuntat el insusi suspendarea procesului de aderare la UE pana in 2028, acuzand Bruxellesul de „santaj”, anunt in urma caruia opozitia si-a intensificat manifestatiile deja lansate dupa alegeri.

Fortele de ordine au dispersat protestele desfasurate in ultimele trei seri in capitala Tbilisi si in alte orase, arestand in urma confruntarilor aproximativ 150 de protestatari, in timp ce zeci de politisti au fost raniti de petarde si alte obiecte aruncate asupra lor de manifestanti.

Mii de manifestanti s-au reunit luni seara din nou in fata parlamentului de la Tbilisi, pentru a cincea seara consecutiv, purtand drapele georgiene si ale UE. Ei sunt incadrati de un important dispozitiv al politiei.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: