Spoiler alert: Nimeni nu s-a indoit vreodata ca dictatorul Alexandr Lukasenko va castiga al saptelea mandat. Singura necunoscuta a fost ce procent va alege Comisia Electorala, obedienta regimului, sa-i atribuie de aceasta data. Raspunsul? 86,82%, daca erati curiosi.
In ultimele zile, Varsovia a devenit scena unui mars de protest organizat de diaspora belarusa. Potrivit datelor recente, numarul celor care au fost nevoiti sa paraseasca Belarusul dupa alegerile falsificate din 2020 depaseste 300.000 de persoane. Cu toate acestea, conform noului Cod Electoral, acestia nu mai pot vota, deoarece sectiile de votare din afara tarii au fost desfiintate. Cineva in Moldova isi doreste sa faca acelasi lucru.
Inchiderea sectiilor de vot din strainatate este doar unul dintre motivele pentru care criticii regimului Lukasenko considera actualele alegeri o farsa. „Ceea ce se intampla acum in Belarus nu sunt alegeri. Este o operatiune speciala menita sa-i asigure lui Lukasenko mentinerea ilegala a puterii,” afirma opozitia din exil.
Desi pe lista candidatilor oficiali la alegerile prezidentiale figureaza cinci nume, patru dintre acestia sunt perceputi drept marionete ale regimului. Serghei Sinkiv, Alexandr Hijniak si Oleg Gaidukevici reprezinta partide proguvernamentale care isi declara deschis sprijinul pentru Lukasenko. Singura candidata care pretinde a fi din opozitie, Anna Kanopatskaia, este considerata o figura obedienta, ce respecta cu strictete regulile impuse de regim.
In aceste conditii, niciunul dintre candidati nu ofera o alternativa autentica. „Candidatul opozant pur si simplu lipseste din ecuatie”, observa analistii internationali.
Pentru multi cetateni, aceste alegeri nu reprezinta o oportunitate de exprimare a vointei populare, ci o obligatie de a-si demonstra loialitatea fata de regim. Oamenii care, in trecut, au participat activ la proteste sau si-au exprimat opiniile politice deschis, traiesc acum sub presiune constanta si intimidare.
In contrast, sustinatorii lui Lukasenko insista asupra „stabilitatii” si a „serviciilor sociale” pe care liderul le-ar fi asigurat in cei peste 30 de ani de guvernare. „Da, poate nu suntem o democratie perfecta, dar cand am avut ocazia sa comparam, ne-am dat seama ca nu traim chiar atat de rau,” sustin acestia. Retorica seamana izbitor cu cea utilizata in Rusia, unde loialitatea fata de regim este justificata prin frica de schimbare.
Alexandr Lukasenko este profund dependent de Rusia, iar razboiul din Ucraina i-a accentuat vulnerabilitatile. Belarus depinde de Moscova economic, prin subventii energetice si acces la pietele rusesti, dar si politic, prin sprijinul Kremlinului in mentinerea regimului sau.
Dupa protestele masive din 2020, Vladimir Putin a devenit garantul supravietuirii lui Lukasenko, oferindu-i asistenta financiara si militara. In schimb, Belarus a devenit un aliat subordonat, servind drept platforma logistica pentru invazia Rusiei in Ucraina si acceptand integrarea profunda in Uniunea Statala.
Astfel, regimul lui Lukasenko este prins intre dependenta de sprijinul Rusiei si frica de a pierde complet suveranitatea in fata influentei Kremlinului.
In timp ce opozitia si comunitatea internationala contesta legitimitatea alegerilor, Lukasenko isi mentine atitudinea sfidatoare. „Fie ca Uniunea Europeana recunoaste sau nu aceste alegeri, nu conteaza. „Мне фиолетово” (tr. imi e indiferent). Important este ca belarusii sa le recunoasca”, a declarat liderul intr-o conferinta de presa.
Aceasta declaratie reflecta nu doar izolationismul regimului, ci si o consolidare a narativului anti-occidental, utilizat pentru a justifica represiunile interne. In ochii lui Lukasenko, stabilitatea regimului sau este mai importanta decat orice critica externa, iar alegerile raman doar un instrument in consolidarea autoritarismului.
Victoria lui Alexandr Lukasenko in alegerile din Belarus nu a fost o surpriza pentru nimeni, iar rezultatul de 86,82% este mai degraba o reconfirmare a capacitatii regimului de a manipula procesul electoral decat a popularitatii reale a liderului. Alegerile, desfasurate intr-o atmosfera de control strict si de intimidare, au fost mai mult o formalitate intr-un sistem care transforma scrutinul intr-o demonstratie de forta a autoritarismului.
In loc de competitie reala, procesul electoral din Belarus s-a transformat intr-o „operatiune speciala”, orchestrata pentru a legitima regimul in ochii publicului intern si, intr-o masura mai mica, pe scena internationala. Represiunile impotriva opozitiei, cenzura presei, eliminarea candidatilor incomozi si intimidarea alegatorilor sunt doar cateva dintre tacticile utilizate pentru a asigura un rezultat convenabil pentru Lukasenko.
Aceasta dinamica, perpetuata de aproape trei decenii, ridica intrebari mai mari despre viitorul Belarusului. Cu fiecare ciclu electoral, regimul nu doar ca isi intareste controlul asupra institutiilor statului, dar isi erodeaza si mai mult legitimitatea in fata unei populatii tot mai nemultumite si a unei diaspore din ce in ce mai vocala.
Desi regimul Lukasenko a reusit sa se mentina la putere din anul 1994 si pana in prezent, printr-o combinatie de represiune si manipulare electorala, aceasta strategie nu poate rezista la nesfarsit. La fel ca alte regimuri autoritare din regiune, Belarusul risca sa devina prizonier al propriei stagnari, cu o economie fragila, o izolare internationala crescanda, o populatie tot mai frustrata si, cel mai important, complice in razboiul din Ucraina.
Ramane de vazut cat timp va mai putea regimul sa foloseasca „operatiuni electorale speciale” pentru a-si asigura supravietuirea politica. Insa un lucru este cert. Astfel de alegeri nu fac decat sa intarzie inevitabilul – schimbarea pe care regimul incearca cu disperare sa o evite.
Acest editorial a aparut prima data pe site-ul publicatiei din Republica Moldova – Agora.md